După 11 victorii consecutive, liderul CS Baia de Aramă a înregistrat prima remiză a sezonului, scor 1-1 pe terenul modestei Dunărea Gruia.
Echipa antrenată de Ovidiu Brehui ar putea câștiga totuși la „masa verde”, urmând să-l conteste pe autorul golului, Ion Bondrilă, pe motiv de substituire de jucător. Practic, clubul din nordul județului a considerat că altcineva a evoluat pe carnetul jucătorului de la Gruia. Liderul deschisese scorul prin Cristian Chiriță (47), dar s-a văzut egalat în minutul 65 și n-a mai fost capabilă să revină în avantaj.
De precizat că Baia de Aramă a făcut deplasarea în sudul județului doar cu 11 jucători, motiv pentru care n-a operat nicio modificare pe parcursul meciului, aspect care reflectă încă o dată maniera în care se desfășoară modestul campionat județean din Mehedinți.
În aceeași notă, Șimian și Cujmir nici măcar nu s-au sinchisit să facă deplasarea la Pristol, respectiv Strehaia!
Pe cochetul stadion din Gruia, liderul a jucat doar cu: G. Brehui – Modoran, Gădăleanu Jujan, Dragomir – Munteanu, Ilie, Stanciu, Prundeanu – Chiriță, Vasilică. Pregătită de Constantin Iovan, Dunărea a replicat prin: Lunguleasa – Mazilu, Petriș, An. Enea, Al. Enea – Spârlea, Dumitru, D. Pădureanu, Negoiță – Bondrilă (80 Cojocaru), Răducan (46 R. Pădureanu, 72 Nedelcu). În ultima etapă a turului, CS Baia de Aramă va întâlni duminică dimineața campioana en-titre, Pandurii Cerneți
Minerul iese din luptă
În derby-ul rundei a XII-a, Phoenix Izvorul Bârzii a învins cu 1-0 Minerul Valea Copcii Mehedinți și, cel mai probabil, va încheia turul pe podium. Echipa antrenată de Cristian Boboescu a jucat deja, în devans, meciul cu CS Strehaia, din ultima etapă a turului, impunându-se la mijlocul săptămânii trecute cu 4-1, dar va pierde locul trei dacă Phoenix învinge sâmbătă la Corcova.
Etapa a XII-a
Real Vânju Mare – AS Corcova 6-0
Pandurii Cerneți – Blahnița Pătulele 4-2
CS Strehaia – Viitorul Cujmir 3-0 (N)
Dunărea Pristol – Agromec Șimian 3-0 (N)
Phoenix Izvorul Bârzii – Minerul 1-0
Dunărea Gruia – Baia de Aramă 1-1
Kladova Severin – Recolta Dănceu 0-2
Clasament
1. Baia de Aramă 12 11 1 0 43-10 34
2. Dănceu 12 10 0 2 37-11 30
3. Minerul 13 9 0 4 48-9 27
4. Phoenix 12 8 2 2 28-11 26
5. Pristol 12 7 2 3 46-18 23
6. Cerneți 12 6 3 3 27-15 21
7. Strehaia 13 5 2 6 26-24 17
8. Vânju Mare 12 4 3 5 28-20 15
9. Pătulele 12 4 2 6 34-29 14
10. Cujmir 12 3 1 8 17-29 10
11. Kladova 12 3 1 8 14-47 10
12. Șimian 12 2 3 7 20-34 9
13. Gruia 12 2 1 9 17-33 7
14. Corcova 12 0 1 11 7-102 1
Etapa a XIII-a (ultima a turului)
Minerul Valea Copcii – CS Strehaia 4-1
Sâmbătă, ora 11
Blahnița Pătulele – Real Vânju Mare
Recolta Dănceu – Dunărea Pristol
Sâmbătă, ora 15
AS Corcova – Phoenix Izvorul Bârzii
Duminică, ora 11
CS Baia de Aramă – Pandurii Cerneți
Viitorul Cujmir – Kladova Severin
Agromec Șimian – Dunărea Gruia
Articol scris de Mircea Oglindoiu
Foto: Daniel Giureanu