Stadionul „1 Mai” din Slatina găzduiește sâmbătă, de la ora 18, meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, ce opune campioanele județene de la Gorj și Mehedinți. Gorjul are avantajul jocurilor directe, după ce, în ultimele două decenii, a eliminat de fiecare dată reprezentantele de la Mehedinți.
Ultima întâlnire a avut loc în 2009, când Ralbex Turcinești a trecut cu 2-0, pe Stadionul Extensiv din Craiova, de Agromec Șimian. În 2006, Petrolul Țicleni învinsese Unirea Vînători (2-0), iar în 2002 Senaco Novaci eliminase Constructorul Tr. Severin (3-0). În anii ’90, Parângul Sadu și Petrolul Stoina învingeau CS Termo Severin (5-1), respectiv CS Severnav (2-1).
În 2014, adversare vor fi Gilortul Târgu Cărbunești și Minerul Mehedinți. Ambele au realizat eventul, după ce au trecut în finala Cupei României – faza județeană de Vulturii Fărcășești (2-0), respectiv Recolta Dănceu (4-2). În campionat, Gilortul a bifat 23 de victorii, două remize și o înfrângere, golaveraj 109-18, iar Minerul și-a trecut în cont 24 de succese și două egaluri, golaveraj 99-9. Șase dintre meciurile echipei mehedințene nu s-au jucat însă, deoarece adversarii nu s-au prezentat.
Situația financiară a celor două cluburi nu este una care să le permită participarea în Liga a III-a, dar ambele speră să primească sprijin din partea autorităților locale.
„Întâlnim o echipă bună, cu fotbaliști cu experiență, care au evoluat în Liga a III-a. Jucăm cu echipa care reprezintă orașul Drobeta Turnu Severin. Din câte am înțeles, factorii locali doresc să readucă Severinul în eșalonul al treilea și își vor canaliza toate eforturile pentru a realiza acest lucru. Concluzia este că vom avea un baraj foarte greu. Noi suntem o echipă frumoasă, dar mică și nu știu în acest moment dacă am face față la nivelul Ligii a III-a, însă am înțeles că autoritățile locale și oameni din oraș care pot susține echipa se vor întâlni pentru a ne oferi cele mai bune condiții”, a spus antrenorul Gilortului, Sergiu Găman.
Doar o promovare în ultimii 8 ani
Mehedințiul nu este avantajată de statistică nici cu alte județe, ținând cont că, în ultimii 8 ani, doar CS Termo Severin, în 2010, a câștigat barajul pentru promovarea în Liga a III-a, după ce a eliminat campioana Timișului, FC Chișoda, scor 2-1 la Caransebeș. Pe teren s-a aflat și Mario Porcescu, actualul atacant al Minerului.
„Eu am mai jucat un baraj, pe care l-am și câștigat. Atunci, plecam cu șansa a doua, ținând cont că întâlneam Timișul, care are printre cele mai puternice campionate județene din țară. Acum, consider că șansele sunt egale. E cel mai important meci al sezonului, e ca o finală pentru noi. Sper să câștigăm și să ajungem acolo unde ne-am propus, atât noi, jucătorii, cât și conducerea administrativă”, a declarat Porcescu. Echipa sa s-a antrenat în această săptămână pe Stadionul Municipal din Dr. Tr. Severin și, la fel ca Gilortul Târgu Cărbunești, va pleca la Slatina chiar în ziua meciului!
Anul trecut, campioana Ligii a IV-a Mehedinți, Recolta Dănceu, a fost umilită la meciul de baraj de FC Podari, care s-a impus cu un neverosimil 9-2, pe terenul din Motru. În schimb, gorjenii de la Știința Turceni au trecut cu 2-0 de Universitatea Petroșani, la Reșița.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU