Ultima strigare din an a echipelor din Liga a IV-a a fost o
etapă echilibrată, în care oaspeții au obținut 4 victorii, în timp
ce gazdele au reușit să se impună în celelalte 3 partide.
Supriza a venit de la Monariu, acolo unde ocupanta locului doi
în clasament, Heniu Prundu Bârgăului, a fost „desființată” cu un
sec 3-0 de Steaua (locul 6). De pasul greșit al bârgăuanilor a
profitat Voința Mărișelu, liderul reușind să se impună la limită,
2-1, pe teren propriu, în fața celor din Telciu și să se distanțeze
la 10 puncte în clasament pentru o „hibernare” fără griji.
Dacă pentru primul loc lucrurile sunt clare, lupta pentru restul
podiumului s-a întețit, Progresul Jelna (locul 3) și Victoria Uriu
(locul 4) reușind să câștige în deplasare și să se apropie
amenințător de poziția a doua.
O victorie cu „scântei”, 2-1 (goluri Coste și Mircea Pop
(autogol), respectiv Cociș), a obținut Progresul Năsăud în fața
celor Someșului din Rebrișoara, după un joc al cărui final a
consemnat trei eliminări, dintre care două din tabăra oaspeților
din Rebrișoara.
În fine, Voința Cetate a învins la Rebra cu 3-2, iar, într-un
joc al codașelor, Viitorul Lechința a câștigat cu 2-0 pe terenul
celor din Tăure.
Astfel, după disputarea și a două etape din retur, fotbalul
județean intră în vacanță, retrospectiva acestei jumătăți de sezon
urmând să fie depănată la gura sobei până în a doua decadă a lunii
martie 2010, atunci când returul va fi reluat. Iată rezultatele și
clasamentul actualizat:
Rezultate
Voința Mărișelu – Eciro Forest Telciu 2-1
Progresul Tăure – Viitorul Lechința 0-2
Silvicultorul Maieru – Victoria Uriu 3-4
Progresul Năsăud – Someșul Rebrișoara 2-1
Gironic Rebra – Voința Cetate 2-3
Steaua Monariu – Heniu Prundu Bârgăului 3-0
Șoimii Chiraleș – Progresul Jelna 2-3
Clasament
1. Voința Mărișelu 15 14 1 0 66-25 43
2. Heniu Prundu Bârgăului 15 10 3 2 42-23 33
3. Progresul Jelna 15 10 2 3 43-21 32
4. Victoria Uriu 15 10 1 4 53-28 31
5. Progresul Năsăud 15 8 4 3 29-14 28
6. Steaua Monariu 15 7 3 5 23-33 24
7. Someșul Rebrișoara 15 6 2 7 34-27 20
8. Silvicultorul Maieru 15 6 1 8 32-43 19
9. Voința Cetate 15 6 1 8 30-41 19
10. Eciro Forest Telciu 15 5 1 9 28-42 16
11. Viitorul Lechința 15 4 3 8 34-50 15
12. Gironic Rebra 15 4 1 10 33-53 13
13. Progresul Tăure 15 2 2 11 18-38 8
14. Șoimii Chiraleș 15 1 1 13 18-59 4
Etapa viitoare (21
martie 2010):
Lechința – Monariu
Prundu Bârgăului – Rebra
Năsăud – Telciu
Jelna – Tăure
Chiraleș – Uriu
Rebrișoara – Cetate
Mărișelu – Maieru
Articol scris de: Radu
SÎRBU
(Mesagerul de Bistrita-Nasaud)