Joacă fotbal fără bani și sunt pe primul loc!

Anda DELIU 25 Nov. 2010, 17:33 Ligi județene
Joacă fotbal fără bani** și sunt pe primul loc!

Turul în Liga a IV-a s-a încheiat
în acest week-end, iar campioană de toamnă a ieșit Rapid Pitești.
Formația antrenată de Iulian Ciobanu, fost atacant al echipei în
ultimii 5 ani, a acumulat după 15 etape 42 de puncte, cu două mai
mult decât principala adversară, CS Rucăr, și astfel a luat o
opțiune serioasă în lupta pentru promovare în Liga a III-a.

Puțină lume știe însă că la Rapid
Pitești s-a jucat în acest tur de campionat fără contracte de joc
și fără prime de victorii, și asta nu din cauză că nu ar fi bani.
Patronul Cristi Preda ne-a explicat că jucătorii lui evoluează de
plăcere, așa cum ar trebui să o facă majoritatea în acest eșalon
fotbalistic. „Pur și simplu, s-a jucat fără nici un
efort financiar. S-a jucat de plăcere. Nu am avut cheltuieli,
pentru că avem niște băieți de caracter la echipă. Ei știu însă că,
dacă vom promova, au promisă o primă destul de mare, care acoperă
tot ceea ce au făcut în campionat. Dar vreau să vă mai spun un
lucru: noi nu avem ca obiectiv promovarea. Dar, dacă se va întâmpla
să fim acolo la final, nu ne vom da la o parte”
,
spunea Preda.

Locul I ocupat de mai multe etape
își spune însă cuvîntul, iar presiunea asupra echipei este din
toate părțile. „Suntem vânați. Am stricat jucăria și
planurile unora și am început deja să simt repercusiuni că sunt pe
primul loc. Obiectivul nostru este să mai jucăm încă 15 etape în
retur și apoi vom vedea. Acum noi și Rucărul sîntem echipele care
conform clasamentului se luptă pentru titlu”
, ne-a
mai spus patronul Rapidului Pitești.

În ultima etapă de campionat,
rapidiștii au învins cu 2-0, pe propriul teren, pe Unirea Costești.
Golurile victoriei au fost marcate de Neagu, în minutele 82 și 86,
jucătorul avînd porecla Crouch, după fizionomia lui, care aduce cu
fotbalistul britanic. Echipa folosită de antrenorul Iulian Ciobanu
a fost următoarea: Popescu – Curcă, Ion Andrei, Istrate, Dinel,
Enache, Popa, Cătălin Gheorghe, Necșescu, Florin Ion, Adrian
Andrei, pe parcurs mai intrând Matei, Neagu, Dumitru și
Chivescu.

În acest tur de campionat, Rapidul
a evoluat pe terenul bazei sportive Arpechim, deși are și ea
propriul stadion, pe centura Prundu – Craiovei. Aici, însă, s-a
renunțat pentru moment din cauza condițiilor și mai ales pentru că
nu li se dă posibilitatea să investească în această bază.

Tot Cristi Preda ne-a spus mai
multe despre acest lucru: „Suntem un club de tradiție
și avem una din primele echipe ale județului Argeș și poate că
într-o bună zi vom ajunge și noi să fim băgați în seamă. Noi avem
un dosar depus la primărie, ca să ni se dea terenul sub formă de
proprietate sau să-l închiriem, dar să putem construi și investi
acolo. În alte baze sportive s-au investit bani de la Guvern, iar
noi vrem să investim aici. Poate însă că în următoarea perioadă,
când lângă noi va veni un sponsor de calibru mare, o firmă care nu
este din România, să ni se ofere șansa să modernizăm
baza!”.

Rezultatele ultimei etape a
turului

CS DLR Pitești – FC Argeș II
Pitești 4-1
Rapid Pitești – Unirea Costești 2-0
CS Domnești – Viitorul Ștefănești 3-1
Olimpia Suseni – AS Bascov 2-0
CS Rucăr – Top Arena Topoloveni 6-0
Internațional Curtea de Argeș – FC Pitești 2008 2-3
Steaua Negrași – AS Miroși 3-1
Sporting Pitești – AS Stîlpeni Rădești 1-1

Clasament

1. A.S. RAPID PITESTI 15 14 0 1 46 – 11
42p
2. C.S. RUCAR 15 13 1 1 59 – 10
40p
3. C.S. F.C. PITESTI 2008 15 12 0 3 42 – 26
36p
4. A.S. VIITORUL STEFANESTI 2007 15 9 1 5
35 – 23 28p
5. A.S. BASCOV 15 8 2 5 34 – 27
26p
6. A.S. OLIMPIA SUSENI 15 8 0 7 31 – 24
24p
7. C.S. SPORTING PITESTI 15 7 2 6 33 – 20
23p
8. A.F.C. INTERNATIONAL. CURTEA DE ARGES 15 6 2
7 37 – 33 20p
9. A.S. STILPENI RADESTI 2007 15 6 1 8 24 –
27 19p
10. C.S. DLR PITESTI 15 6 1 8 35 – 44
19p
11. C.S. DOMNESTI 15 6 0 9 27 – 50
18p
12. S.C. F.C. ARGES S.A. 15 5 1 9 30 – 43
16p
13. A.S. STEAUA NEGRASI 15 4 3 8 20 – 30
15p
14. A.S. MIROSI 15 4 1 10 18 – 33
13p
15. A.S. UNIREA COSTESTI 15 4 0 11 23 – 40
12p
16. C.S. TOP ARENA TOPOLOVENI 15 0 1 14 16
– 69 1p

articol scris de Silviu
Mihai

Anda DELIU 25 Nov. 2010, 17:33 Ligi județene
Pe aceeași temă