Răzvan Ghinescu, mijlocașul împrumutat de ASU Poli Timișoara de la Unirea Sânnicolau Mare, este motiv de dispută între liderul Ligii a IV-a Timiș și ocupanta locului 2 Ripensia Timișoara. Jucătorul de 21 de ani a impresionat în tricoul alb-violeților și acum este dorit și de Ripensia, club care a admis că l-a sunat de fotbalist pentru a-i propune un contract. În plus, Ghinescu va merge și în Italia pentru a susține probe la o echipă, acolo unde Paul Codrea l-a recomandat.
ASU Poli a postat pe pagina de Facebook a echipei un comunicat cu declarația lui Ghinescu în care jucătorul clarifică situația sa contractuală și vorbește despre interesul Ripensiei. Jucătorul împrumutat de la Unirea Sânnicolau Mare spune că va pleca doar la un nivel mai înalt de la alb-violeți. În caz contrar, e bucuros să continue lupta pentru promovare în Liga 3 alături de echipa ce își dispută jocurile de pe teren propriu pe stadionul „Știința”.
„Momentan sunt jucătorul lui ASU Politehnica. Nu am jucat în cele două meciuri amicale din cauza unei mici accidentări. În legătura cu Italia, normal că mi-aș dori să ajung acolo, deoarece este un alt nivel. Poate voi merge să dau niște probe, dar încă nimic nu este sigur. Iar în cazul în care voi merge acolo, sper din tot sufletul să reușesc, deoarece este o șansă care nu este de refuzat. În legătură cu Ripensia, am fost contactat de conducerea lor și le-am spus că dacă ar fi să plec de la ASU Poli, aș pleca la mai bine, adică la un nivel mult mai înalt. În momentul acesta, mă simt foarte bine la Poli și îmi doresc enorm de mult să promovăm și chiar voi face tot posibilul și voi da totul pentru această echipă. Înainte să vin la ASU Poli, am fost contactat și de alte cluburi, iar eu am ales să vin aici datorită suporterilor minunați, care te fac cu adevărat să te simți fotbalist și datorită lui Paul Codrea și a d-lui Brîndescu. Dânșii au vorbit cu mine și, cel mai important lucru, au crezut în mine și au făcut tot posibilul ca eu să ajung la acest club de mare tradiție. Cu această ocazie, vreau să îi mulțumesc lui Paul Codrea, pentru încrederea acordată și pentru această perioadă, în care am învățat foarte multe de la el. Vreau sa urez tuturor sărbători fericite alături de cei dragi și un călduros «La mulți ani!»”, a declarat Răzvan Ghinescu.
Iată ce spune Paul Codrea despre zvonurile legate de o posibilă plecare a lui Răzvan Ghinescu în Italia: „O să încerc să-l ajut, că l-am recomandat e una, că o să ajungă e altceva„.
Foto: FB ASU Poli