Eolica merge ceas!

28 Apr. 2010, 12:00 Ligi județene
Eolica merge ceas!

Duminică, în campionatul județean de fotbal, meciul care ar fi
trebuit să fie derby-ul etapei, Arrubium Măcin – Eolica Baia s-a
încheiat cu un scor fluviu în favoarea oaspeților, liderii la zi ai
campionatului. Echipa din Baia a câștigat cu 5-1 după ce în tur, pe
teren propriu, a câștigat la abia cu 1-0. La juniori, tot oaspeții
au câștigat categoric, însă doar cu 3-1.

Cealaltă pretendentă la titlu, Granitul Babadag s-a impus cu 2-0
în fața vecinilor de la Flacăra Mihail Kogălniceanu, la juniori
scorul fiind 5-2. Luceafărul Slava Cercheză a câștigat cu 3-1
meciul cu Triumf Cerna, același scor fiind înregistrat și la
juniori. Tot cu 3-1 a câștigat și Tractorul Horia meciul cu
Pro­gresul Isaccea, la juniori oaspeții câștigând cu 1-0. Unirea
Casimcea a continuat seria victoriilor cu un nou succes la
Agighiol, unde a câștigat cu 5-1, gazdele reușind să câștige la
juniori cu 4-3.

În fine, la Topolog, Șoimii și Național Somova au terminat la
egalitate 1-1, în timp ce la juniori gazdele au câștigat cu 5-3,
administrând prima bătaie juniorilor de la Somova.

Unirea Casimcea a urcat de duminică pe podiumul Ligii a patra de
fotbal și chiar dacă mai are nouă puncte până a egala în clasament
liderul Eolica Baia este echipa momentului în fotbalul județean.
Deținătoarea titlului, Eolica Baia pare deja scăpată în campioană
și în acest sezon după ce a câștigat derby-ul cu Granitul iar
victoria, chiar la scor, de la Măcin pare să fi ucis deja
campionatul. O dispută interesantă a apărut mai nou pentru ultimul
loc pe podium, pentru care se luptă Unirea Casimcea, Triumf Cerna
și Luceafărul Slava Cercheză.

Cu Arrubium Măcin în cădere liberă după ce Cătălin Buradatencu a
întors spatele echipei din retur, mijlocul clasamentului e ocupat
de un pluton format din șase echipe cărora le-a rămas de împărțit
punctele mai ales echipelor care trag la titlu. Așa cum a făcut
etapa trecută Național Somova cu Granitul Babadag.

Până la etapa de duminică, clasamentul Ligii a patra este
următorul:

1 Eolica Baia 22 17 1 4 76-33 52 (+22)
2 Granitul Babadag 21 15 2 4 65-32 47 (+17)
3 Unirea Casimcea 22 14 1 7 62-48 43 (+10)
4 Triumf Cerna 22 13 3 6 63-32 42 (+12)
5 Luceafărul Slava C. 22 13 3 6 55-31 42(+6)
6 Arrubium Măcin 21 13 1 7 50-34 40 (+7)
7 Flacăra M. K. 22 10 3 9 52-40 33 (0)
8 Tractorul Horia 21 10 3 8 49-56 33 (0)
9 Național Somova 22 7 5 10 42-55 26 (-4)
10 Progresul isaccea 22 7 4 11 50-50 25 (-5)
11 Șoimii Topolog 21 8 1 12 46-50 25 (-2)
12 Pescărușul Sarichioi 21 8 1 12 38-46 25 (-8)
13 Viitorul Ciucurova 21 4 1 16 29-72 13 (-20)
14 Razim Jurilovca* 21 4 1 16 25-73 13 (-17)
15 Gloria Agighiol 21 2 2 17 29-79 8 (-25)
*echipă retrasă din campionat


Articol scris de Irinel
CĂ‚LIN
Foto:
Eolica
Baia

28 Apr. 2010, 12:00 Ligi județene
Pe aceeași temă