CS Șirineasa este ca și calificată în finala Ligii a IV-a Vâlcea după succesul obținut sâmbătă, în deplasare, 3-0 la Vlădești, în prima manșă a semifinalelor play-off-ului. Duminică, la Băbeni, se dispută manșa tur a celeilalte semifinale, FC Băbeni – Flacăra Horezu.
Calificată în semifinale cu emoții, după ce a obținut locul 2 în Seria Nord în ultima etapă, Stejarul a dat sâmbătă o replică dârză favoritei Șirineasa, care a dominat Seria Sud. Antrenate de doi foști cunoscuți fotbaliști ai Chimiei, cele două echipe au oferit un joc frumos. Timp de 70 de minute, Vlădeștiul s-a jucat cu ocaziile, risipind patru-cinci șanse enorme de a deschide scorul. Gazdele, pregătite de Lucian Cataragiu au lăsat impresia că pot câștiga manșa tur, nu au fructificat șansele pe care și le-au construit, însă finalul a aparținut oaspeților. În minutul 70, M. Vlad a centrat perfect de pe flancul drept și Leo Săraru a marcat cu capul, în poarta goală.
Din păcate, fundașul Vlădeștiului, Nania a suferit o accidentare gravă, ajungând la spital cu genunchiul sărit. Portarul oaspeților, Peșterău a scos miraculos o minge de la vinclu și Stejarul a avut mult ghinion în acest joc. Apoi, în minutul 84, centralul Daniel Demetrescu nu a acordat penalty oaspeților, la un henț clar în careul gazdelor, faza a continuat și până la urmă, Pușcatu a făcut 2-0. În ultimul minut de joc, Preda a vrut să centreze din partea dreptă, mingea a luat efect, a lovit bara, apoi a ricoșat în plasă.
Astfel, Șirineasa a câștigat cu 3-0, un scor mult prea dur față de jocul echilibrat de la Vlădești. Cele două echipe au încheiat disputa cu o masă comună, la stadion.
Giurcă: „Ne pregătim de finala din 10 iunie, sper contra Horezului”
Antrenorul oaspeților, Lucian Giurcă își face deja calculele pentru finala Ligii a IV-a. „Un joc destul de echilibrat, terenul este mai îngust, important era să nu primim gol, pentru că știam că vom marca. În retur, sper să folosesc și jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon, să menajăm câțiva titulari, să ne pregătim de finala din 10 iunie, sper contra Horezului. Avem un primar deosebit, care a fost alături de noi la fiecare antrenament, nu ne-a lipsit nimic, suntem alături de el, trece prin momente mai dificile, sunt convins că nu va pleca de lângă echipă. Ne dorim mult o promovare, sper ca echipa care merge la baraj să promoveze în Liga a III-a” a declarat Lucian Giurcă, care și-a condus echipa din tribună, fiind suspendat.
Săraru: „Eu cred că din sezonul viitor Vâlcea va avea o echipă de Liga a III-a”
Găsit recent incompatibil de ANI, primarul de la Șirineasa, Dan Săraru, a anunțat că, în cazul promovării, va găsi resurse pentru Liga a 3-a. „Sunt un luptător, rămân la Primărie, voi face contestație în anulare, de multe ori, deciziile justiției sunt contradictorii. Sunt singurul caz din țară în care un primar este declarat incompatibil cu funcția de asociat unic la o societate comercială, dar nu am fost administrator, cum este stipulat în lege. Am primit hârtie de la Prefectură, o am în original, după verificarea incompatibilităților în 2008, instituția a constatat că nu există incompatibiliate în cazul meu, astfel că există multă ambiguitate în legislație. Sunt profesor de matematică, am făcut calculele, avem nevoie de circa 2 miliarde de lei vechi, bani pe care îi putem asigura. Ne dorim să fim noi echipa câștigătoare, dar în ipoteza în care Dumnezeu îi va ajuta din nou pe Horezu, ca în finala cupei, le dorim lor succes la baraj. Eu cred că din sezonul viitor Vâlcea va avea o echipă de Liga a III-a” a explicat Dan Săraru, ai cărui fii evoluează la echipă.
Catargiu: „Obiectul nostru a fost să ajungem în primele patru, a fost îndeplinit”
La Vlădești, obiectivul a fost atins, calificarea în semifinale fiind o surpriză plăcută. „Am avut șase-șapte ocazii clare, unele scoase senzațional de portarul lor, altele, nu am fost noi în stare să le fructificăm. Apoi, accidentarea lui Nania ne-a dezechilibrat apărarea, Șirineasa este o echipă mai experimentată, mai bine pregătită, a speculat. Obiectul nostru a fost să ajungem în primele patru, a fost îndeplinit, le mulțumesc jucătorilor, care au făcut eforturi mari să vină la competiție, dar și oamenilor care au avut grijă de această echipă, dar și Primăriei. Am văzut și Horezu și Șirineasa, ambele echipe sunt bune, cea mai bună să câștige, dacă vor, se poate promova” a afirmat și tehnicianul Vlădeștiului, Lucian Catargiu.
Articol scris de Adi Georgescu