CS Rucăr e noua campioană a Argeșului!

07 Jun. 2011, 22:52 Ligi județene

Cu o etapă înainte de final, în județul Argeș s-a stabilit și
matematic numele echipei campioane în Divizia D, formația care va
disputa peste numai câteva zile barajul de promovare în Liga a
III-a: CS RUCĂ‚R!

Sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu AS Bascov (locul 5),
CS Rucăr a jucat cu trofeul și tricourile de campioni pe masă, la
marginea terenului aflându-se și conducerea AJF-ului pentru a le
înmâna, dar singura condiție era ca echipa gazdă să câștige și
astfel să devină, cu o etapă înainte, campioană!

La pauză a fost 0-0, spectatorii erau încrezători pentru
următoarele 45 de minute, iar printre aceștia s-a numărat și Dan
Nistor – rucărean la origine, jucătorul formatiei Pandurii Tg.Jiu.
Antrenorul Alecsandru Popovici „a mutat” inteligent, l-a trimis pe
teren pe golgheterul campionatului, Robert Craioveanu, iar situația
s-a schimbat rapid în favoarea echipei gazdă:
* 1-0 (min. 49) – Anghelina din 11m scos de R. Craioveanu;
* 2-0 (min. 63) – Alin Popescu )cu ajutorul unui fundaș
advers)
* 3-0 (min. 92) – juniorul Rădescu.

Fluierul de final al centralului Cătălin Popa a declanșat fiesta
pe terenul de joc și în tribună! Au urmat o serie de premieri, cei
mai tinerii copii ai Clubului Sportiv Rucăr antrenati de Bogdan
Soare au fost primii, apoi primarul Ionel Dulamă, iar în final
campionii: jucătorii formației CS Rucăr!

Pentru echipa condusă de la margine de fostul căpitan de la
Farul Constanța, Alecsandru Popovici, bucuria trebuie să fie acum
moderată. Mai are de disputat o etapă în campionat apoi meciul de
baraj din 15 iunie împotriva campioanei judetului Sibiu, iar peste
numai două zile finala Cupei României – faza județeană!

Articol de Bogdan Burhan –
Muscel TV

07 Jun. 2011, 22:52 Ligi județene
Pe aceeași temă