CS Rucăr – Atletic Bradu are brigadă din București!

20 Nov. 2009, 11:17 Ligi județene
CS Rucăr - Atletic Bradu** are brigadă din București!

Luând exemplul derbiurilor din Liga I, când, pentru
a se evita orice suspiciune sunt aduse brigăzi de peste hotare,
conducerea Clubului Sportiv Rucăr a făcut o cerere către Asociația
Județeană de Fotbal Argeș prin care solicită ca meciul de la
sfârșitul acestei săptămâni cu Atletic Bradu, considerat adevăratul
derbi al sezonului în Divizia D, să fie condus de o brigadă din
lotul A de arbitri, clubul urmând să suporte toate cheltuielile.
Conducerea Asociației Județene a luat în considerare această
doleanță și, după ce Comisia Centrală de Arbitri a stabilit
brigăzile meciurilor din Liga I, pentru CS Rucăr (foto) – Atletic
Bradu au mai rămas doar arbitri din lotul B de perspectivă. Astfel,
pentru derbi sunt „pregătiți” Petre Mihai Ene (la
centru) – Bogdan Gheorghe și Eduard
Petrov
(toți din București).

Înaintea acestui joc, Atletic Bradu și CS Rucăr sunt în fruntea
clasamentului departajate de numai două puncte, iar obiectivul
fiecăreia este promovarea în Liga a III-a. Cum în campionat, se
pare, cele două formații nu au probleme prea mari cu adversarele,
meciurile directe vor conta foate mult în stabilirea ierarhiei
finale, tocmai de aceea se încearcă îndepărtarea oricărei
suspiciuni, în ceea ce privește arbitrajul.

Clasament:
1. Atletic Bradu 17 16 1 0 71-9 49p
2. CS Rucăr 17 15 2 0 67-6 47p

Mai au de disputat în tur:
CS Rucăr Atletic Bradu
(d) Speranța Costești (a) Viitorul Ștefănești (locul 18)

Puncte pierdute
CS Rucăr Atletic Bradu
1-1 (a) DLR Pitești 0-0 (d) Rapid Pitești
1-1 (d) Sporting Câmpulung

Cea mai categorică victorie:
CS Rucăr Atletic Bradu
10-0 (a) Top Arena Topoloveni 9-0 (a) Flacăra Boteni

Golgheterii:
Nicolae Idor (CS Rucăr) – 16 goluri

Radu Păvăluță (Atletic) – 20 goluri

www.sport.muscel.ro

20 Nov. 2009, 11:17 Ligi județene
Pe aceeași temă