Liga a patra argeșeană a programat sâmbătă și derbiul
campionatului CS Rucăr – Rapid Pitești, ocupantele primelor două
locuri fiind înainte de acest meci la egalitate de puncte. Gazdele
s-au impus clar în acest meci, cu 5-1, partida fiind arbitrată de
Adrian Comănescu din Vâlcea, arbitru de Liga I.
Acesta a greșit însă în minutul 10 când a acordat eronat penalty
pentru gazde, moment în care rapidiștii au vrut să iasă de pe
teren. Pentru gazde, în fața a 7-800 de spectatori, victoria a fost
adusă de Mihăilescu (3 goluri – două din 11m), Ionuț Ion și Baicu,
în timp ce pentru oaspeți, Floria a redus din diferență la 2-0.
În pauza meciului, primarul Rucărului Ionel Dulamă a dat prin
tragere la sorți mai multe mingii de fotbal spectatorilor, baloane
care purtau autografele jucătorilor. Înainte de acest meci
fotbaliștii lui CS Rucăr au stat în cantonament două zile, iar la
final antrenorul Alecsandru Popovici a declarat: „Chiar
dacă am câștigat acest meci- derby, mai avem 6 etape de jucat și un
meci de baraj pentru a juca în Liga a treia”.
Sursa: Curierul Zilei