Conpet Cireșu și-a reluat antrenamentele cu gândul la liga a treia

Marius ANGHEL 17 Jan. 2013, 14:34 Ligi județene
Conpet Cireșu și-a reluat antrenamentele cu gândul la liga a treia

Liderul incontestabil al ligii a IV-a brăilene la fotbal, Conpet Cireșu, a început luni dimineață pregătirile în vederea abordării returului de campionat cu obiectivul declarat de a reveni în vară în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Antrenamentele au loc sub îndrumarea antrenorilor Vasile Darie și Ionel Ivan la stadionul „Chimia” din stațiunea Lacu Sărat, dar gruparea din Cireșu va disputa partidele din retur pe stadionul din comuna Cireșu deoarece conducerea clubului de fotbal a cazut de acord în acest sens cu primarul localității, Radu Popa, iar lucrurile încep să revină la normalitate.

„Este foarte îmbucurător faptul că am reușit să cădem de comun acord cu primarul comunei, pentru a sprijini financiar echipa de fotbal, iar singura condiție pusă de dumnealui a fost aceea de a juca meciurile de pe teren propriu la Cireșu! Mai sunt câteva mici detalii de pus la punct la stadion, dar sper că până la vară acestea să fie rezolvate pentru a putea juca acolo și meciurile de liga a treia. Dacă bineânțeles vom promova!”– a spus Valentin Avramescu, președintele celor de la Conpet Cireșu.

La comanda celor doi antrenori enumerați mai sus au răspuns prezent toți jucătorii care au terminat turul de campionat, acestora mai adăugândulu-se și alte patru achiziții. Cei care se antrenează actualmente pe stadionul „Chimia” din Lacu Sărat sunt următorii jucători: Stelică Stoica, Florentin Tudor (venit de la Pandurii Tudor Vladimirescu) și Marian Popovici (portari); Marius Coman, Gabriel Preda, Cătălin Stănciulescu, Marius Bosoi (de la Voința Șuțești), Mihai Ghisman, Viorel Cheleș )de la Viitorul Însurăței) și Costin Grozea (fundași); Gheorghe Viorel, Marin Mâță, Andrei Crăciun, Octavian Vârlan, și Alexandru Cireașă (mijlocași); Ionuț Nanu, Sorin Techiu (de la Viitorul Însurăței), Daniel Pavel, Marin Velicu și Alin Radu (atacanți).

Deocamdată antrenorii Vasile Darie și Ionel Ivan  pun accent pe revenirea la efort a jucătorilor după vacanță, iar sâmbătă dimineață Conpet Cireșu va susține deja primul meci de verificare al iernii, la Buzău, cu Gloria din localitate, formație din liga a treia.

Conform afirmațiilor făcute de președintele Valentin Avramescu, „cireșarii” mai au deocamdată planificate alte două meciuri meciuri amicale: pe 2 februarie la Rapid Fetești, din liga a treia, iar pe 6 februarie la Unirea Slobozia din liga a doua.

Jucătorii de la Conpet Cireșu vor efectua vizita medicală la începutul lunii februarie, dar este foarte probabil ca până atunci să se mai renunțe la o parte din jucători, deoarece sunt deja prea mulți. „Ne mulțumim cu un lot de 18-19 jucători pentru acest retur deoarece nu prea avem bani să plătim mai mulți!”– a spus șeful grupării din Cireșu.

Totodată, sursa citată a precizat că deocamdată echipa nu are în program vreun stagiu de pregătire centralizat în această iarnă. Acum nu ne rămâne să vedem decât durata colaborării dintre Primăria din Cireșu și echipa de fotbal, dar având în vedere că primarul Radu Popa este un mare iubitor al fotbalului este posibil ca acesta să aloce bani Conpet-ului și în cazul unei promovări în liga a treia! Dar această decizie se va lua abia în vara acestui an. Noi le dorim ca această colaboraborare să dureze cât mai mult.

Articol scris de Marcel Sânpetru

Marius ANGHEL 17 Jan. 2013, 14:34 Ligi județene
Pe aceeași temă