Centralul Atănăsoaie împinge Romuli pe locul 2!

Florin ALBOIU 01 Nov. 2010, 10:33 Ligi județene
Centralul Atănăsoaie** împinge Romuli pe locul 2!

Derby-ul etapei a 13-a s-a jucat la
Romuli, acolo unde miza a fost „argintul” clasamentului într-o
partidă în care Șoimii au primit replica Feldrului. Oaspeții au
deschis scorul încă din minutul 7, însă romulenii au revenit și au
egalat în minutul 36.

După pauză, rolurile s-au inversat,
Șoimii Romuli au făcut 2-1, după care a fost rândul feldrihanilor
să preseze și să egaleze. Meciul se îndrepta spre un 2-2 echitabil,
însă cu acest lucru nu a fost de acord centralul Atănăsoaie care a
inventat un penalty în minutul 85 în urma căruia gazdele au obținut
o victorie mincinoasă.

Arbitrii și-au dat în petic și la
partida dintre Lechința și Năsăud, scor 3-2, victorie cu cântec în
urma căruia antrenorul Năsăudului – Sandu Mititean, tună și fulgeră
împotriva „fluierașului” Dosan. „Acest așa numit
arbitru și-a bătut joc pur și simplu de regulament și ne-a tocat cu
deciziile lui bizare. A făcut cadou gazdelor o lovitură de la 11
metri, iar la scorul de 0-0 s-a făcut că nu vede două faulturi în
calitate de ultim apărător făcute de jucătorii Lechinței. În plus,
gazdele au fost lăsate să deschidă scorul după un fault în atac
văzut și de pe Lună. Chiar și primarul Lechinței mi-a spus că îi e
rușine de un asemenea arbitraj. Și nu e prima dată când arbitrii
pun opreliști în mod josnic eforturilor făcute de tinerii noștri
jucători de a scoate echipa din subsolul
clasamentului”
, s-a plâns Mititean.

Liderul, Voința Livezile, își
continuă parcursul de metronom distanțându-se la 5 puncte de locul
doi, în timp ce Rebra și Cetate au fost singurele formații care au
obținut victorii pe terenuri străine.

Dar iată rezultatele complete,
clasamentul actualizat și programul etapei următoare, penultima a
turului:

Romuli – Feldru
3-2
Uriu-Monariu 6-0
Telciu – Budac 3-0
Lechința – Năsăud 3-2
Jelna – Rebra 1-4
Livezile – Maieru 4-0
Șirioara – Cetate 2-3
Prundu Bârgaului a stat întrucât
Rebrișoara s-a retras din campionat

Clasament:
1.Livezile 12 10 1 1 32-8 31
2.Romuli 12 8 2 2 37-18 26
3.Feldru 12 8 1 3 33-13 25
4. Prundu Bârgăului 12 8 0 4 28-16 24
5.Uriu 12 8 0 4 32-21 24
6.Rebra 12 6 2 4 27-25 20
7.Maieru 12 5 2 5 24-28 17
8.Cetate 12 5 0 7 14-29 15
9.Șirioara 12 4 2 6 20-22 14
10.Lechința 13 4 2 7 23-36 14
11.Monariu 12 3 3 6 21-28 12
12.Jelna 12 3 3 6 17-28 12
13.Telciu 13 3 2 8 20-28 11
14.Budac 12 3 1 8 16-29 10
15.Năsăud 12 2 1 9 12-27 7

Etapa a 14-a, duminică – 7
noiembrie (12.00-14.00)

Monariu – Cetate
Șirioara – Lechința
Maieru – Rebra
Jena – Livezile
Feldru – Budac
Năsăud – Romuli
Prundu Bârgăului – Uriu
Telciu
va sta

Articol scris de Radu
SÎRBU

Florin ALBOIU 01 Nov. 2010, 10:33 Ligi județene
Pe aceeași temă