Câmpulung merge la barajul de promovare după 19 ani

Mihai Andries 11 Jun. 2014, 13:48 Ligi județene

În ultimii ani municipiul Câmpulung Muscel a stat foarte bine la capitolul „sporturi”, nu însă și la fotbal. Fie că vorbim despre atletism, bob, box, lupte sau tenis de masă, muscelenii au fost fruntași în competițiile interne, ba chiar și în cele internaționale. Pentru fotbal, însă, revigorarea a început în vara lui 2012, Alecsandru Popovici și Daniel Gheorghe au pornit un proiectul care acum pare a da roade. În jurul grupelor de juniori de la Colegiul Național CSS Dinicu Golescu Câmpulung, antrenați de Cristinel Crețu și Ovidiu Tică, s-a format echipa de seniori înscrisă în Liga a IV-a – Argeș. În primul an, seniorii au terminat pe locul 7, iar juniorii A1 au câștigat campionatul și au mers la faza zonală.

În acest sezon, juniorii au încheiat campionatul pe locul 3, iar echipa de seniori a fost cea încoronată cu titlul de campioană. Cu patru rezultate de egalitate și două înfrângeri în cele 31 de meciuri disputate, Muscelul Câmpulung s-a trezit în fața celui mai dificil examen în chiar ultima etapă: joc pe teren propriu cu Dinamic Curtea de Argeș (locul 3). Cu numai două puncte avans față de următoarea clasată, muscelenii aveau nevoie de victorie pentru a deveni campioni și implicit pentru a reprezenta județul Argeș la barajul de promovare în Liga a III-a. Egalul sau înfrângerea erau sinonime cu un sezon ratat.

Cuplul de antrenori Popovici – Tică, instalat pe banca tehnică încă de la început, a pregătit perfect acest joc. Muscelenii au pus presiune pe adversari încă de la început, iar în minutul 19 aveau să deschidă scorul prin Mazarache în urma unei lovituri de colț bine executată de Băduleanu. 2-0 a făcut în minutul 40 Mihăilescu din penalty, după ce arbitrul Iulian Călin a fluierat henț în suprafața de pedeapsă. A fost momentul în care jucătorii din Curtea de Argeș au protestat vehement și au vrut să părăsească terenul de joc, iar meciul s-a reluat abia după aproape 5 minute. Chiar înainte de pază Mălăncioiu a reușit execuția meciului și a făcut 3-0, lăsându-l fără replică pe Alexandru Oprea.

Oaspeții n-au mai vrut să joace în repriza secundă

Muscelul Câmpulung a intrat la cabine cu un avantaj confortabil (3-0), numai că, ce a urmat, pare desprins din… pitorescul fotbal românesc. Jucătorii echipei oaspete au petrecut cele 15 minute de pauză pe banca de rezerve, iar în momentul în care gazdele au revenit de la cabine, aceștia au luat drumul vestiarelor. S-a crezut inițial că este doar un protest, la fel ca cel din minutul 40, însă hotărârea a fost clară, iar centralul Iulian Călin s-a văzut nevoit să fluiere finalul meciului după numai 45 de minute de joc.

Așadar, scor final 3-0, iar municipiul Câmpulung are după 19 ani din nou o echipă de fotbal într-un baraj de promovare. În 1995 a fost ARO Câmpulung, când a și promovat în Divizia B (1-0 cu ICIM Brașov), iar anul acesta va fi CN CSS Dinicu Golescu Muscelul Câmpulung care va juca pe 21 iunie, la Rm. Vâlcea, barajul de accedere în Liga a III-a, contra campioanei din județul Olt, Inter Markus Coteana.

MUSCELUL CÂMPULUNG – DINAMIC CURTEA DE ARGEȘ 3-0
Au marcat: Mazarache (19), Mihăilescu (40p), Mălăncioiu (42)
MUSCELUL: Ene – Heroiu, Băduleanu, Toader, Mălăncioiu, Florescu, Jenaru, Vaciu, Andrei, Mazarache, Mihăilescu. Antrenori: Alecsandru Popovici, Ovidiu Tică
DINAMIC: Oprea – Stroe, Cojocaru, Boboacă, Preda, Guran, Maria, Mihalcea, Marcu, Mihăilă, Ion. Antrenor: Florin Ilie
ARBITRI: Iulian Călin (Ștefănești) – Adrei Ciuciu (Pitești), Mihai Ionescu (Pitești)
OBSERVATORI: Alin Dinu și Ion Sincă

Articol scris de Bogdan BURHAN
Foto de Sebastian ENACHE

Mihai Andries 11 Jun. 2014, 13:48 Ligi județene
Pe aceeași temă