Căpitanul de echipă al celor de la FC Balș, Alin Neacșu, a declarat, extrem de fericit, că promovarea în Liga a III-a a fost obținută prin angajament la efort, dorință și spirit de sacrificiu. Mijlocașul la închidere de 23 de ani consideră că dăruirea a fost cu atât mai mare, dat fiind faptul că erau priviți drept outsideri.
„A fost un meci greu, de luptă, de angajament, suntem foarte bucuroși că am reușit să promovăm, ne-am îndeplinit obiectivul, acum trebuie să discutăm cu domnul primar să vedem ce va fi. Suntem foarte fericiți, în ciuda faptului că puțini credeau că putem promova, am demonstrat că tinerețea și dorința pot face diferența. Ne-am dorit victoria mai mult decât adversarul, iar acest lucru și-a spus cuvântul”, a declarat, cu lacrimi în ochi, căpitanul Alin Neacșu.
„Publicul a fost al doisprezecelea jucător”
Mijlocașul la închidere al celor de la FC Balș, Alin Neacșu, a ținut să mulțumească suporterilor prezenți în tribunele stadionului „Ștrand”.
„Le mulțumim tuturor celor care au fost aproape de noi, au venit în număr foarte mare să ne susțină, a contat foarte mult prezența suporterilor, de fapt publicul a fost al doisprezecelea jucător”, a conchis jucătorul de 23 de ani.
Mijlocașul celor de la FC Balș a mai evoluat, în eșalonul al treilea, pentru formațiile Sportul Vișina și FC Caracal, iar în sezonul trecut a bifat câteva minute în Liga a II-a pentru FC Olt.
Sursa: Gazeta Nouă