![FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite](https://media.prosport.ro/6xcI4QVulD0u_ZOw4pxikw3JUDA=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Ffc-bihor-oradea-csm-sigheu-marmatiei-2-e1739704034670.jpg)
În mod normal, astăzi s-a stabilit la sediul FRF și împerecherea
județelor pentru barajul de promovare în Liga a III-a. Chiar dacă
neoficial sunt vehiculate mai multe variante, încă nu s-a publicat
o listă oficială. Însă până atunci putem arunca o privire prin cele
42 de campionate județene pentru a vedea cum se prezintă situația
în acest moment. În majoritatea județelor s-a tras deja linie, în
sensul că se cunoaște campioana ca urmare a rezultatelor din
sezonul regulat, însă mai sunt ligi în care se joacă sau se va juca
un play-off sau finala campionatului.
Dar să începem cu prezentarea situației din acest moment în
primele 21 de ligi de la al patrulea nivel competițional al
fotbalului românesc (în ordine alfabetică)
Argeșenii sunt mai cu
moț
Alba:
Performanța Alba Iulia și CSO
Cugir sunt despărțite de trei puncte (71 respectiv
68), dar se vor duela în meci direct în ultima etapă care va avea
loc duminică. Cum în meciul tur, cugirenii s-au impus cu 4-0, ei
pot deveni campionii Albei dacă înving pe Performanța, fiind
avantajați de rezultatul meciurilor directe. Orice alt rezultat îi
face campioni pe cei de la Performanța.
Arad:
CS Vladimirescu 2003 (foto) va reprezenta județul
la baraj, fiind matematic campioana Aradului de câteva etape.
Argeș:
fotbal argeșean este excepția de la regulă. În mod normal, FRF cere
desemnarea campioanelor până pe 5 iunie inclusiv, însă ultima etapă
a ligii a IV-a din Argeș va avea loc pe 11 iunie! CS
Rucăr are trei puncte avans față de Rapid
Pitești, cu doar două etape rămase. Rucărenii au
prima șansă la titlu prin prisma programului mai ușor din finalul
campionatului, dar și a rezultatelor din meciurile directe
Fratele lui Nicoliță,
campionul Brăilei
Bacău:
Ultima etapă din campionatul băcăuan programează derbyul dintre
Mondosport Bacău și CS
Căiuți, locurile 1 și 2, despărțite de două puncte.
Ecuația titlului e simplu, cine bate e campioană, așa că vom asista
la un meci pe viață și pe moarte.
Bihor:
Cu doar două etape rămase de disputat, Unirea Valea lui
Mihai și Luceafărul II Oradea conduc în
Bihor, separate doar de un punct. Ceea ce dă naștere la un final
incendiar în zilele care urmează
Bistrița
Năsăud: Voința
Livezile este campioana județului de câteva etape,
urmând a juca și finala Cupei României pe județ pe 11 iunie,
împotriva celor de la Lechința
Botoșani:
FC II Botoșani este campioana pe teren a
actualului sezon, dar AJF Botoșani nu a dat un verdict final în
ceea ce privește dreptul de participare la baraj al satelitului
echipei din Liga a II-a. Problema o reprezintă modul prin care
Botoșani II a apărut, adică prin preluarea locului echipei FC
Vorona. În cazul unui verdict nefavorabil, FCM
Dorohoi va reprezenta județul la baraj
Brașov:
Forex Brașov s-a impus în actualul sezon al Ligii
a IV-a Brașov și va reprezenta județul la baraj
Brăila:
Conpet Cireșu a obținut titlul având șapte puncte
avans față de locul doi, cu doar o etapă rămasă de jucat. De
semnalat că unul dintre golgheterii echipei este Stelian Nicoliță,
fratele stelistului Bănel Nicoliță
Chiajna a ratat dubla
promovare, cu prima echipă în Liga I și cu satelitul în Liga a
III-a
București:
Concordia Chiajna II și
Metaloglobus și-au disputat azi finala
Capitalei pe stadionul Dinamo, partida începând la ora 17.
Satelitul Concordiei a pierdut în prelungiri, scorul final de 3-2
pentru Metaloglobus fiind stabilit cu un gol marcat în minutul
118!
Buzău:
Luceafărul C.A. Rosetti s-a impus aseară în
play-off-ul Buzăului, luând titlul în dauna celor de la Victoria
Buda și Viitorul Tisău
Caraș
Severin:
Gloria Reșița s-a desprins în campioană cu doar o
etapă înainte de final, profitând de egalul rivalei Muncitorul
Reșița
Călărași:
finala campionatului va avea loc pe 4 iunie, urmând a le pune față
în față pe Venus Independența și
Progresul Fundulea
La 40
de ani, Radu Sabo e campionul
Clujului
Cluj:
Leii Triteni s-au impus într-un play-off în
care au mai participat Vulturii Vultureni, Atletic Gherla și
Vlădeasa Huedin. De remarcat că antrenorul-jucător
al Leilor este nimeni altul decât veteranul Radu Sabo
Constanța:
CS Peștera a triumfat în play-off constănțean
încă de săptămâna trecută, deși mai erau trei etape de jucat.
Principalele rivale la titlu au fost CS Agigea și Internațional
Pecineaga
Covasna:
FC Zagon a defilat pentru încă un sezon prin Liga
a IV-a a Covasnei și este una dintre cele mai dorite adversare la
baraj
Dâmbovița:
Atletic Fieni și Gloria
Cornești se bat pentru titlul de campioană, primii
având patru puncte avans cu două etape înainte de finalul
campionatului. Ar mai fi de spus că Gloria a depus o contestație la
ultimul meci din campionat, deci soarta titlului este departe de a
fi decisă
Semifinale la
Giurgiu
Dolj:
CS Sopot a câștigat fără emoții play-off-ul în
care le-a avut adversare pe FC Podari, Apă Craiova și Recolta
Ostroveni
Galați:
Metalul Toflea este campioana județului,
impunându-se pe final în fața celor de la Avântul Vânători
Giurgiu:
patru echipe visează la titlul de campioană, semifinalele urmând a
se juca între Rapid Clejani și
Nova Force Giurgiu, respectiv
FC Bolintin Malu Spart și
Victoria Adunații Copăceni
Gorj:
Ralbex Turcinești este campioană cu patru
puncte avans și un meci în minus față de Știința
Turceni. De menționat că runda viitoare va programa
derbyul dintre cele două echipe
VEZI CUM SE
PREZINTĂ‚ SITUAȚIA ȘI ÎN CELELALTE 21 DE JUDEȚE
Articol de Mihai
ANDRIEȘ
Foto: SportArad