:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fcsm-pascani-cupa-romaniei-iasi-2025-1024x576.jpg)
Campioanele din Liga 4 Bihor și Liga 4 Cluj au fost desemnate, iar acestea vor juca una împotriva alteia în barajul pentru Liga 3, conform tragerii la sorți de la începutul stagiunii 2024-2025, în ceea ce le privește pe cele care triumfă la nivelul diviziei a patra.
Campioana Ligii 4 Bihor este CS Bihorul Beiuș, iar campioana Ligii 4 Cluj este Sticla Arieșul Turda.
Liga 4 Bihor a ajuns la final, iar campioană a devenit CS Bihorul Beiuș, care nu mai poate fi depășită de ocupanta locului 2, CS Atletic Oradea. Chiar dacă mai e de jucat o etapă din campionatul 2024-2025, liderul nu mai poate fi întrecut.
CS Bihorul Beiuș a pierdut doar un meci până acum, iar recent a primit și trofeul de campioană. În cele 29 de partide, a bifat 26 de victorii, două remize și o înfrângere, cu 163 goluri marcate și 11 primite.
Weekendul trecut, la finalul meciului câștigat cu 10-0 în fața celor de la Victoria Avram Iancu, jucătorii de la CS Bihorul Beiuș au primit trofeul din partea AJF Bihor, de la președintele Zeno Bundea și de la fostul fotbalist Adrian Anca.
Liga 4 Cluj, unde președinte al AJF-ului este Teodora Albon, care recent a câștigat un nou mandat, anunță că prima echipă în play-off este Sticla Arieșul Turda, cu 56 de puncte, la un punct peste locul 2, Victoria Viișoara.
Deși a mai luat un mandat, sursele Liga2.ro spun că multe cluburi din județul Cluj sunt nemulțumite de modul în care gestionează Albon AJF-ul. FRF i-a oferit o adevărată odă acesteia, dar nu pare că știe, cu adevărat, de nemulțumirile cluburilor, pentru că, până la urmă, Albon pentru asta este în fruntea unei astfel de structuri.
”La eveniment a fost prezent și secretarul general adjunct al Federației Române de Fotbal, Gabriel Bodescu, semn al importanței pe care FRF o acordă alegerilor de la nivel județean și susținerii structurilor locale. De asemenea, au mai fost la eveniment președinții Asociațiilor Județene de Fotbal din Alba – Cristian Petropulos, Hunedoara – Cristian Petrean, Sălaj – Daniel Sabou și Arad – Răzvan Cadar”, a notat FRF. Un eveniment la care a participat, așadar, și Gabriel Bodescu, care i-a strâns mândru mâna și a oferit un zâmbet larg pe buze în fața lui Albon.
FRF i-a conturat o imagine de persoană foarte importantă acesteia, mai punctând: ”Actualmente observator UEFA, fosta arbitră internațională și ex-coordonatoare a arbitrajului feminin din România, Teodora Albon devine astfel singurul președinte femeie aflat la conducerea unei AJF din țară”.
În realitate, cluburile sunt nemulțumite de modul în care AJF-ul este gestionat, din informațiile Liga2.ro. Totuși, anumiți conducători din Cluj, cu care site-ul nostru a vorbit, nu au vrut să fie în centrul atenției și să declare efectiv neregulile identificate, ci au dorit doar la pună la dispoziția Liga2.ro anumite informații. Le este teamă de repercusiunile pe care echipele lor le pot avea, dacă vor vorbi public.
Liga2.ro a mai scris despre campioanele din județele din acest an din Caraș-Severin (FC Nera Bogodinț), Arad (Unirea Sântana), Galați (Voința Cudalbi), Tulcea (Pescăruşul Sarichioi), Brașov (CSM Săcele), Buzău (Carpați Nehoiu), Brăila (Victoria Traian), Constanța (CS Agigea), Vaslui (Sporting Comstar Vaslui), Ialomița (FC Rovine), Teleorman (CSL Nanov), Olt (ACS Lupii Profa), Dâmbovița (Voința Crevedia), Giurgiu (Axi Adunații Copăceni), București (CSU Știința București), Suceava (Cetatea Suceava), Alba (Hidro Mecanica Șugag) și Timiș (CSM Lugoj).
Turul meciurilor de baraj pentru promovarea din Liga 4 în Liga 3 va avea loc la 22 iunie, iar întâlnirile retur șapte zile mai târziu, la 29 iunie.
Foto: CS Bihorul Beiuș, Sticla Arieșul Turda și FRF