Campiona județului Vâlcea, Cozia Călimănești, a promovat în Liga 3 după ce a învins la loviturile de departajare echipa ACS Oltul Curtișoara, campioana din Olt. A fost 2-0 după 90 și 120 de minute, respectiv 4-2 la lovituri de departajare.
Învinsă în manșa tur a barajului de promovare, la Curtișoara, cu scorul de 1-3, Cozia avea șansa a doua în returul de sâmbătă, de la Călimănești. Oltul își făcuse deja planurile pentru Liga 3, unde miza pe o colaborare cu proaspăt divizionara secundă CSM Slatina, însă defensiva șubredă a trădat-o.
Cozia a început tare, a presat și a deschis scorul în minutul 5, când Al. Chiripuș a centrat din flancul drept și Alex Uță a înscris din 6 metri. În minutul 19, vâlcenii au ratat o ocazie uriașă, după ce S. Rădoi a scăpat singur spre poarta adversă și a tras de puțin pe lângă poartă. Spiritele s-au încins în minutul 21, Al. Ștefan (Cozia) și Ungureanu (Oltul) au dat starul unei încăierări, ambii fiind eliminați de către centralul de la Liga 1 Iulian Călin.
Spre finalul reprizei, Oltul a fost mai periculoasă, Nichita a tras periculos din 16 metri și portarul Buzilă a respins de la rădăcina barei.
Cozia a început cu gol și repriza secundă, Marian Chiripuș reușind să înscrie cu capul în minutul 48, după o centrare excelentă din flancul drept de la Marinaș.
La 2-0, vâlcenii anulaseră avantajul luat de Curtișoara în tur. Meciul s-a echilibrat, ambele echipe au riscat din ce în ce mai puțin și jocul a curs spre prelungiri.
Partida a avut și câteva momente de panică. Sârbu a dat mari emoții după ce a rămas inert pe gazon în urma unei ciocniri cu un adversar, a intrat ambulanța, dar, din fericire, atacantul Coziei nu a avut nimic grav și a putut continua jocul. Vâlcenii efectuaseră deja toate schimbările, astfel că ar fi trebuit să continue în inferioritate numerică.
S-a intrat în prelungiri, unde ambele echipe au fost lipsite de prospețime. A fost o singură șansă de gol, când atacantul Coziei, Sârbu, i-a luat fața unui fundaș, a tras, dar portarul oaspeților a salvat.
S-a ajuns la loviturile de departajare, unde Oltul Curtișoara și-a schimbat portarul, pe modelul echipei CSM Slatina în barajul de promovare la Liga 2, însă deloc inspirată!
Eroul de la penalty-uri a fost portarul Coziei, Bogdan Buzilă, care a parat două lovituri de departajare.
”La Curtișoara am pierdut din greșelile noastre, acum am dat totul, am vrut să demonstrăm că putem. La penalty-uri a fost vorba de instinct”, avea să spună, după meci, Buzilă.
Cozia nu a greșit de la punctul cu var, Lăzărescu, Mazilu, M. Chiripuș și Tănăsie au marcat și la Călimănești a început sărbătoarea.
După mai bine de 30 de ani, Călimăneștiul revine în Liga 3 și trebuie rapid să își facă planurile și să împrospăteze lotul, începând cu juniorii obligatorii la acest nivel.
Județul Vâlcea mai are la nivelul Ligii 3 o singură echipă, pe Viitorul Dăești, fiindcă Flacăra Horezu și Minerul Costești au retrogradat la finalul sezonului recent încheiat. Acestea două au depus dosarul pentru certificare și așteaptă să se elibereze locuri pentru a fi invitate de FRF să joace în continuare în cel de-al treilea eșalon.
Andrei Vasile, omul de afaceri care a sprijinit echipa din Călimănești în ultimul deceniu, și-a văzut visul realizat, Cozia reușind promovarea în Liga 3.
”Este bucurie imensă pentru grupul acesta de băieți extraordinari, pentru oraș. Îi anunț de tot sprijinul meu în continuare! Am jucat foarte bine, am înscris repede în startul reprizelor. După înfrângerea din tur, ne-am jucat șansa, nu mai aveam ce pierde. Ne punem la masă zilele viitoare și stabilim bugetul pentru Liga 3, dar nu vor fi probleme financiare. După 10 ani aici, mi s-a îndeplinit visul cu ochii!”, a anunțat Andrei Vasile, unul dintre sponsorii echipei, care deține și un popas turistic în Călimănești.
De cinci ani la echipa din stațiunea vâlceană, antrenorul Vasile Ilinca (59 ani) a reușit prima promovare din cariera sa de antrenor. Acesta a surprins cu masivul Marian Chiripuș urcat din fundaș central în postura de atacant și cu titularizarea între buturi a lui Bogdan Buzilă, două mutări care s-au dovedit extrem de inspirate, chiar decisive.
”În vestiar, eu și jucătorii am crezut că putem întoarce! Eram convinși că putem și poate a fost mai frumos așa, cu emoții. Este prima mea promovare, o bucurie mare, dar nu este cel mai important meci din carieră. Am schimbat sistemul, am jucat cu două vârfuri, am avut forță mai mare, am făcut presing ofensiv și Curtișoara nu a mai putut să construiască, e greu să joci doi contra doi în zonă centrală. Am avut emoții mari la accidentarea lui Sârbu, era complicat dacă nu mai putea nici el să continue, fusesem obligat să fac toate schimbările și jucam opt contra nouă. La Liga 3, marea problemă este să găsim șase junior buni”, a spus Vasile Ilinca.
Cozia este a treia echipă antrenată de Vasile Ilinca, după Minerul Berbești și Flacăra Horezu. Cozia a mai promovat în 2000, dar a vândut locul la Liga 3 echipei din Caransebeș.
Primarul din Călimănești, Florinel Constantinescu, a asigurat că echipa va avea bugetul necesar pentru a face față cu brio la Liga 3.
”Am fost convinși că la Curtișoara a fost ghinion, echipa noastră are valoare. Tot e înseamnă succes în Călimănești ni se datorează, lor și nouă. Mereu am susținut succesul, ne-am dorit promovarea și știm ce ne așteaptă. Călimănești nu este o localitate oarecare, are puterea să susțină echipa la Liga 3, vom găsi bugetul care trebuie și vom îmbunătăți și baza sportivă. Avem deja un proiect la CNI și s-a încheiat licitația pentru construcția unei baze sportive nouă la Seaca, care va începe anul acesta”, a anunțat Florinel Constantinescu.
Foto: Arena Vâlceană
https://liga2.prosport.ro/liga-4/zarnestiul-are-echipa-de-liga-3-campioana-brasovului-a-castigat-barajul-cu-inter-stars-sibiu-portarul-levi-mihok-a-ajuns-la-spital-si-a-aflat-de-promovare-de-la-un-brancardier-19235765
https://liga2.prosport.ro/liga-3/echipele-promovate-in-liga-3-in-urma-meciurilor-de-baraj-surpriza-mare-la-sibiu-unde-noul-fc-inter-a-ratat-obiectivul-cs-dinamo-a-castigat-si-in-retur-iar-scorul-zilei-a-fost-inregistrat-de-campio-19235709
https://liga2.prosport.ro/liga-4/meciurile-tur-ale-barajului-de-promovare-in-liga-3-se-vor-disputa-doar-19-nu-21-astfel-ca-stim-deja-primele-doua-echipe-care-au-dreptul-sa-participe-in-noul-sezon-al-celui-de-al-treilea-esalon-19235210
https://liga2.prosport.ro/liga-4/dupa-mai-bine-de-trei-decenii-statiunea-calimanesti-vrea-sa-revina-in-liga-3-cozia-este-campioana-judetului-valcea-19233653