Timișenii de la FC Chișoda întâlnesc la baraj campioana
Mehedințiului, Termo Dr. Tr. Severin, iar statistica le este
favorabilă bănățenilor.
Din 2006, de când s-a reintrodus sistemul de baraj pentru
promovarea în Liga a III-a, campioanele din Timiș sunt neînvinse în
timp ce mehedințenii au fost mereu înfrânți.
Ba mai mult în 2007 tot la Caransebeș, unde se va disputa și duelul
de mâine, timișeana Mama Mia Becicherecu Mic a dispus de
mehedințeana Pandurii Cerneți cu 5-2.
În ciuda acestui avantaj moral, chișodenii nu vorbesc de Liga a
III-a și recunosc că CS Termo poate fi un adversar redutabil.
„Avem absențe, Udrea e suspendat se știe. În rest
suntem aceiași jucători. Am făcut mai multe puncte în retur deși
ne-au plecat mulți jucători. Știu că Termo a câștigat toate
meciurile în retur. În rest nu m-am interesat să văd de unde au
jucători de la Drobeta, de la Buildin Vânju Mare”,
spune Alin Rus, președintele timișenilor.
Romică Buia împlinește 40 de ani
Chișoda a trecut prin emoții până în ultima etapă, când nu mai
credeau în titlul de campioni județeni, favorită fiind Poli 2002 în
acel moment. Cum „alb-violeții” s-au împiedicat cu echipa secundă a
Becicherecului Mic, băieții antrenați de Romică Buia au fost luați
prin surprindere.
„Nu mai speram în ultima etapă să ajungem la baraj, de
aceea nici nu ne-am făcut gânduri să studiem adversarul. Poate
pregătirea noastră fizică nu e așa bună. Acum aș vrea să antrenez
echipa și în Liga a III-a”, a declarat Romică Buia,
antrenorul-jucător al Chișodei.
De altfel, fostul jucător al Politehnicii Timișoara va împlini
mâine 40 de ani și își va ajuta colegii/elevii de pe teren. „Mâine
Romică va împlini 40 de ani, el ne-a ajutat și sper să ne ajute și
mâine. Echipa mai valoroasă a câștigat campionatul în Timiș în
orice caz, o să se vadă la baraj”, conchide președintele Alin
Rus.
STATISTICĂ‚ MEHEDINȚI:
2006, Craiova: Unirea Vânători – Petrolul Țicleni (GJ) 0-2
2007, Caransebeș: Pandurii Cerneți – CS Becicherecu Mic (TM)
2-5
2008, Motru: Victoria Devesel – Dacia Orăștie (HD) 0-1
2009, Craiova: Agromec Șimian – Ralbex Turcinești (GJ) 0-2
2010, Caransebeș: CS Termo – FC Chișoda (TM) ?
STATISTICĂ‚ TIMIȘ:
2006, Deva: Alto Timișul Albina – Metalul Bocșa (CS) 5-0
2007, Caransebeș: Becicherecu Mic – Pandurii Cerneți (MH) 5-2
2008, Deva: Progresul Gătaia – Scorilo Caransebeș (CS) 1-0
2009, Sînnicolau Mare: ACS Recaș – Partizan Satul Mare (AR)
7-0
2010, Caransebeș: FC Chișoda – CS Termo (MH) ?
Vestul se aude la radio
Partidele de baraj din zona de vest vor fi transmise integral și în
direct la Radio Timișoara, începând cu ora 17:30. Iubitorii de
fotbal din vestul țării vor avea parte de trei jocuri: Frontiera
Curtici – Autocatania Caransebeș, FC Chișoda – Termo Tr Severin și
FC Hunedoara – Unirea Florești.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI
Statistică de Mircea OGLINDOIU
sursa foto:
fcchisoda