Liga a IV-a București a ajuns la ultima rundă din acest an, după acest week-end urmând a se intra în vacanță până la primăvară. Debutul rundei s-a făcut ieri la Roșu, acolo unde satelitul Voluntariului și-a confirmat reputația de revelație a celei de-a doua părți a turului seriei I. Numirea lui Mihai Iatan ca antrenor principal a fost o mutare mai mult decât inspirată, astfel că Voluntari II avea înaintea meciului cu Chiajna III nu mai puțin de patru victorii consecutive. Din dorința de a rămâne în plasa liderului Termo, satelitul Concordiei a abordat acest meci cu întăriri serioase de la celelalte două echipe ale clubului din Chiajna, astfel că au apărut pe foaia de joc nume precum Ciupitu, Damian, Adrian Niță sau Jugăstreanu.
Din păcate pentru elevii lui George Burtea, două gafe ale echipei sale au făcut ca după nici 20 de minute tabela să arate 2-0 pentru oaspeți! Dragne a șutat de la 30 de metri și portarul Mocanu a reușit să își bage mingea în poartă (15), pentru ca Savin să se complice inutil și să piardă un balon pe care avea să scrie gol, după ce Clătinici a înșirat mai mulți adversari (19).
Repriza a doua a adus o altă echipă a Concordiei de la cabine, gazdele forțând egalarea. Noul intrat Anghel a fost în centrul atenției, dar fie imprecizia sa, fie intervenția fundașilor adverși a făcut ca tabela să rămână neschimbată. Mai mult, Spătaru a fost la un pas de 3-0, însă balonul trimis de atacantul Voluntariului a trecut la niciun metru de bară. Golul de onoare al Chiajnei III a venit din senin, la jumătatea reprizei, Adrian Matei trezindu-se în situația de a marca după o eroare de plasament a apărării adverse.
Gazdele au fost la un pas de egalare, dar Anghel nu a fost în stare să înscrie și cum în fotbal ocaziile se răzbună, Clătinici a făcut o cursă irezistibilă spre poarta adversă și a marcat după ce l-a driblat și pe Mocanu. Era minutul 75 și aceasta avea să fie ultima reușită a meciului, Voluntari II bifând a cincea victorie consecutivă în campionat. Elevii lui Mihai Iatan mai au de jucat semifinala Cupei României cu Progresul, care se va disputa marți de la ora 13, pe stadionul din Voluntari.
Rezultatul de ieri coroborat cu victoria Chitilei în derbyul cu Romprim, îi coboară pe elevii lui George Burtea pe locul 3. Mai mult, dacă 1 Decembrie învinge azi pe Ilie Oană atunci Chiajna III poate ajunge chiar pe 4 la golaveraj. În schimb, Voluntari II termină anul pe un onorant loc 7, după ce multă vreme s-au zbătut în subsolul clasamentului.
CONCORDIA III – VOLUNTARI II 1-3 (0-2) Ad. Matei 67 / Dragne 15, Clătinici 19, 75
Concordia III: Ed. Mocanu (cpt.) – Ad. Matei, Ad. Niță, Savin, Jugăstreanu – Damian (54 C. Ghețu), M. Stancu (62 Marcus), Ciupitu (46 A. Militaru), I. Badea – Frățilă (46 A. Anghel), Carp. Rezerve nefolosite: Alexe, C. Florea, Vișinoiu. Antrenor George Burtea
Voluntari II: Gilea – R. Constantinescu, Ed. Dinu, Chiru, Fl. Matei (85 A. Croitoru) – A. Spătaru (84 Moțoc), Dragne, Cimpoeru, M. Tudorică (cpt.) – Clătinici, Lapteș (62 M. Iancu). Rezerve nefolosite: M. Năstase – Alexe, C. Florea, Vișinoiu. Antrenor Mihai Iatan