Liderul primei serii a ligii a patra a demonstrat înaintea
finalului de an că este cea mai bună echipă a Bucureștilor în
actualul sezon. Spic de Grâu a terminat meritat anul 2009 în
postura de lider, mai ales datorită victoriei din fața exuberantei
formații secunde a Sportului Studențesc. Puștii din Regie s-au
lovit de apărarea condusă de Voicu, chiar și experimentații
Târnăcop, Dedu sau Paună, jucători cu multe meciuri în prima ligă,
au fost eclipsați de dăruirea băieților din cartierul
Chibrit.
Cu un portar în zi de grație, Vișinescu, gazdele au sperat să-i
surprindă pe contraatac pe alb-negri, însă Dedu și Stere doar au
amânat sentința finală. Soarta partidei s-a decis, în ciuda jocului
pe contre, numai cu trei minute înainte de sfârșitul partidei.
Fundașul stânga Anton a aruncat un balon spre poarta lui Niculescu,
iar nou-intratul Stancu a „pus” o mână nefericită în interiorul
careului. Arbitrul Horia Mladinovici, sigur, ca pe tot parcursul
jocului, a indicat punctul de la 11 metri, iar golgeterul Apostol
l-a executat cu sânge rece pe goalkeeperul studenților.
De menționat evoluția excelentă a închizătorului Spicului, Emil
Greaca, fiul fostului mijlocaș al Petrolului din anii 80′-90′, care
a ținut în frâu linia mediană a oaspeților. De asemenea,
„studenții” Niculescu, Dobrescu, Dobre și Sin, prin evoluția lor,
speră să atragă atenția antrenorului primei echipe, Tibor
Selymes.
SPIC DE GRÂU – SPORTUL II 1-0
A marcat: Apostol 87-penalty
Spic de Grâu: Vișinescu – Cojocaru, Voicu,
Constantin, Anton – Grigore, Greaca, Rață, Nae – Apostol,
Tudose.
A mai jucat: Meteleanu
Sportul Studențesc II: Niculescu – Țane, Stere,
Dedu, Rusu – Borțun, Mardare, Târnăcop, Sin – Păuna, Truță.
Au mai jucat: Dobrescu, Dobre, Stancu.
articol scris de Florin
PANDURU
foto de Florin
ALBOIU