Antrenează echipa la care a fost golgheter. Mazilu a debutat cu victorie pe banca Sportului, în Liga 4

Mihai Andries 28 Sep. 2014, 07:59 București
Antrenează echipa la care a fost golgheter.** Mazilu a debutat cu victorie pe banca Sportului, în Liga 4

Ionuț Mazilu a povestit pentru ProSport cum și-a început, la numai 32 de ani și înainte de a-și atârna în cui ghetele de fotbalist activ, cariera de antrenor la Sportul Studențesc, echipă care s-a înscris în Liga a 4-a. Fostul golgheter al Ligii 1 speră ca până în iarnă să se recupereze în urma accidentării pe care a suferit-o și să intre și pe teren.

Sportul a învins vineri, în etapa a 2-a, echipa din Corbeanca, scor 1-0, după ce, în prima etapă, „studenții” s-au prezentat la Chitila fără vize medicale pe carnete și au pierdut la masa verde: „N-am primit multe telefoane de felicitare. Nici nu cred că știu oamenii că eu sunt antrenorul Sportului sau că echipa asta încă mai există”, a recunoscut Mazilu.

Puțini sunt aceia care știu că, în urmă cu doar două săptămâni, Sportul Studențesc s-a înscris în Liga a 4-a. Echipa care se desființa în septembrie 2013, cu trei ani înainte să-și serbeze centenarul, a urmat pașii normali și a luat-o de la zero. Fără terenul din Regie, cel pe care „studenții” au atins performanțe care vor rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului românesc.
Sportul este al doilea cel mai vechi club de fotbal din România, după CFR Cluj, fiind înființat în 1916. A reușit să încheie o dată pe locul doi în Liga 1, în 1986, a jucat de trei ori finala Cupei României și, de-a lungul vremii, a dat zeci de internaționali naționalei tricolore, printre care pe Gheorghe Hagi, Mircea Sandu, Marcel Coraș, Gino Iorgulescu și – mai recent – Ionuț Mazilu.

Cel din urmă a fost golgheter în 2006, pe vremea când evolua pentru Sportul Studențesc. Acum se află pe banca echipei care l-a făcut să cocheteze cu echipa națională. Mai mult de atât, a reușit prima sa victorie în calitate de antrenor, 1-0 contra celor din Corbeanca, într-o partidă disputată în Berceni, pe terenul Romprim. „18 ani am jucat la echipa asta, mă bucur că pot să contribui puțin la începutul de acum. Vineri îmi venea să intru pe teren, dar m-am abținut. Cu greu, dar am făcut-o”, povestește Mazilu.

„Mă doare să văd Sportul în Liga a 4-a. Măcar dacă eram în Liga 2…”

Ionuț Mazilu are acum 32 de ani. A evoluat la Sportul Studențesc, echipă pentru care a marcat, în total, 80 de goluri, dar și la Rapid, iar apoi și-a încercat norocul în străinătate, așa cum fac majoritatea fotbaliștilor care și-au petrecut ani buni în țară, în campionatul intern. Întâi la Dnepr, apoi la Arsenal Kiev. S-a accidentat și a preferat să se concentreze pe recuperare: „Îmi place să cred că încă nu am încheiat conturile cu fotbalul”.

Apoi a venit propunerea de a antrena Sportul Studențesc. În Liga a 4-a. „E dureros. Măcar dacă eram în Liga 2… Nu am primit multe telefoane de felicitare după victoria de vineri, prima a mea ca antrenor. Nici nu cred că știu oamenii că eu sunt antrenorul Sportului. Sau că echipa asta încă mai există”, recunoaște Mazilu.

„N-am semnat contract. Suntem la amatori, practic”

Nu se aștepta să devină antrenor atât de repede. „Nici nu am semnat un contract. E Liga a 4-a, suntem la amatori, practic”, povestește fostul golgheter al Ligii 1. Speră ca, în iarnă, să poată juca din nou, să fie pregătit din toate punctele de vedere. Nu are obiective stabilite la club. El singur și-a stabilit țelurile pe care vrea să le atingă: „Încerc de un an să mă refac cu problema medicală pe care o am la genunchi. Vreau să mai joc. Iar dacă tot stăteam degeaba, am zis să ajut echipa. Cum să nu fac asta? Mă bucură foarte mult faptul că am copii cu care pot lucra, care pot progresa și, eventual, ajunge fotbaliști mari peste ani”.

Sportul Studențesc nu va juca în Regie. A fost singura condiție impusă de Mazilu, care are o relație încă bună cu Șiman, încă proprietar al echipei, care de ani buni se judecă pentru stadion, jucători și alte lucruri care țin de club, dar pe care timpul le-a uitat: „Vreau doar să antrenez acum. Nu să mă cert. O fac pentru Sportul, pentru mine”.

E fericit că a reușit prima victorie. Nu peste măsură, știe că are mult de muncă, iar nivelul nu este unul ridicat în Liga a 4-a. Pentru o perioadă de timp, într-un eșalon uitat de presă și de oamenii din sport, Ionuț Mazilu s-a întors. Pentru echipă, pentru el. Rămâne de văzut dacă peste ani Sportul Studențesc va mai fi un nume care să apară pe ecranele televizoare. Sau dacă Mazilu va reuși să revină cu succes pe teren. Fie ca jucător, fie ca antrenor-jucător: „Nu mă mai gândesc la viitor. Vedem ce o să fie. Am foarte, foarte multe lucruri de învățat”.

Adversar cu Progresul, dar și cu foștii jucători ai Sportului

Sportul lui Ionuț Mazilu evoluează în seria I valorică a Ligii 4 București, în care, printre adversare se numără și GVD, echipă la care joacă o serie de foști fotbaliști care făceau furori în Regie în anii 80-90 ai secolului trecut. Echipa care anul trecut a ajuns în semifinale are în lot nume precum Oprișan, Tom Cristea, Silvian Dobre, cărora li se alătură mai tinerii Mozacu, Bucuroaia și Ciortea sau, când au timp liber, Belodedici și Bogdan Andone. În aceeași serie mai evoluează și Progresul, o rămășiță a ceea ce a fost celebra echipă din Parcul cu Platani, gruparea bucureșteană evoluând acum în Șoseaua Giurgiului pe stadionul Prefabricate.

Doar patru echipe din Ilfov au mai rămas în București

Sezonul 2014-2015 al campionatului Bucureștiului a adus și o premieră aparte pentru istoria competiției. Anul acesta s-au mai înscris doar patru echipe din Ilfov, față de sezoanele trecute când au fost situații în care în jumătate din grupările din Liga 4 București erau de origine din județul limitrof Capitalei.

Astfel, supraviețuitoarele se numesc FC Chitila, CS Corbeanca, CS Pantelimon și 1 Decembrie. Față de sezonul trecut au dispărut Voluntari II și Voința Buftea, mutate la AJF Ilfov, dar și Ilie Oană, Chiajna III și Cernica II, retrase din iarna trecută sau din această vară.

Rezultatele etapei a II-a:

Seria 1

FC JUNIORUL – TERMO 1-4
GVD – CS PANTELIMON 6-5
COMPREST – PROGRESUL 4-0
SPORTUL – ACS CORBEANCA 1-0
ELECTROAPARATAJ – UNIREA TRICOLOR 5-2
ELECTRICA – FC CHITILA 0-3

Seria 2

CS LSM – UNIREA JOIȚA 3-3
CHELSEA – VENUS 4-1
SPERANȚA SĂ‚BĂ‚RENI – METALOGLOBUS II 5-0
ROMPRIM – FC 1 DECEMBRIE 5-7
FRĂ‚ȚIA – VICTORIA 2-2
LICEUL SF PANTELIMON – VK SOCCER 1-2

Iată cum arată și clasamentul Ligii a IV-a București după două etape:

CLASAMENT SERIA 1
1. Comprest GIM        2    2    0    0    7-1    6
2. FC Chitila        2    2    0    0    6-0    6
3. Termo        2    2    0    0    8-3    6
4. Unirea Tricolor        2    1    0    1    9-7    3
5. Electroaparataj    2    1    0    1    7-5    3
6. CS Corbeanca        2    1    0    1    3-3    3
7. Sportul        2    1    0    1    1-3    3
8. Progresul        2    1    0    1    3-63
9. GVD            2    1    0    1    8-12    3
10. CS Pantelimon    2    0    0    2    6-9    0
11. FC Juniorul        2    0    0    2    3-7    0
12. Electrica        2    0    0    2    2-7    0

CLASAMENT SERIA 2
1. Chelsea București    2    2    0    0    6-2    6
2. Speranța Săbăreni    2    1    1    0    5-0    4
3. Unirea Joița        2    1    1    0    9-5    4
4. Victoria        2    1    1    0    5-4    4
5. Frăția            2    1    1    0    4-3    4
6. FC 1 Decembrie    2    1    0    1    8-7    3
7. VK Soccer        2    1    0    1    3-3    3
8. CS LSM        2    0    1    1    5-6    1
9. Liceul Sf. Pantelimon    2    0    1    1    4-5    1
10. Venus        2    0    1    1    1-4    1
11. Metaloglobus    II    2    0    1    1    3-8    1
12. Romprim        2    0    0    2    7-13    0

Articol scris de Sorina OPRIȚESCU și Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 28 Sep. 2014, 07:59 București
Pe aceeași temă