Alexandru Mățel (32 de ani) a revenit pe terenul de fotbal într-un meci oficial după un an de zile în care n-a mai evoluat. Absența nu a fost cauzată de vreo accidentare, ci fiindcă luase decizia să se retragă, după retrogradarea din Liga 1 cu FC Hermannstadt și situația financiară întâmpinată cu echipa sibiană care între timp a promovat înapoi în prima ligă.
Fostul fundaș al echipelor Delta Tulcea, Farul, Astra, Dinamo Zagreb, FC Hermannstadt și Universitatea Craiova a semnat cu o echipă din Ploiești, din Liga a 4-a Prahova, iar în weekend a debutat pentru aceasta și a oferit două pase de gol.
Liber de contract după ce s-a despărțit de FC Hermannstadt, pentru care nu a jucat niciun meci în sezonul trecut, de Liga 2, Mățel a semnat cu Atletic United Ploiești și duminică, 4 septembrie, a debutat în Liga a 4-a Prahova. A evoluat în deplasarea de la Voința Vărbilău, unde echipa sa a reușit să se impună cu scorul de 3-1, scrie Ziarul Prahova.
Fost internațional, cu 17 meciuri disputate pentru România și nouă trofee câștigate în carieră, o Cupa României și o Supercupă obținute cu Astra și trei campionate și patru Cupa Croației obținute cu Dinamo Zagreb, nu mai jucase un meci oficial din data de 29 mai 2021, din turul barajului de menținere/promovare în Liga 1 pe care FC Hermannstadt l-a terminat la egalitate în deplasare la divizionara secundă CS Mioveni, scor 0-0 (foto text).
Potrivit Ziarul Prahova, Mățel renunțase la fotbal pentru a se dedica afacerilor, dar după mai bine de un an a acceptat propunerea celor de la United, unde va fi antrenor secund și jucător, cu această ocazie începându-și și cariera de antrenor, pe care vrea să o încerce în viitorul apropiat.
În meciul de la Vărbilău, Alexandru Mățel (foto principal, pe rândul de joc, chiar în mijloc) a dat două pase de gol, dar omul meciului a fost Octavian Mănescu, care a marcat trei goluri.
Actuala echipă a lui Mățel a evoluat în această vară în Cupa României, ca reprezentantă a Prahovei, după ce a câștigat Cupa României faza județeană.
ACS Atletic United (Uniţi) Ploieşti 1906 a fost una dintre cele șapte calificate din Faza Regională. În faza grupelor a trecut de Dunărea Giurgiu (2-2) și AS Şcoala de Fotbal ARD Snagov (4-2), iar în finală a învins Progresul Fundulea (4-1).
Ulterior, în Turul 1 al Cupei României a pierdut meciul cu echipa din Liga 3 Flacăra Moreni, cu scorul de 0-4, jocul fiind organizat de echipa antrenată de Cristian Burlacu chiar pe stadionul de la Moreni.
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-noua-echipa-a-orasului-targu-mures-printre-castigatoarele-celor-sapte-finale-din-faza-regionala-cluburile-calificate-in-turul-1-al-competitiei-19237648
https://liga2.prosport.ro/special/alexandru-pelici-la-prima-experienta-ca-selectioner-i-a-luat-locul-lui-adrian-vasii-la-nationalei-u19-a-romaniei-este-o-onoare-si-o-provocare-pentru-mine-19243503
https://liga2.prosport.ro/liga-4/calin-moldovan-a-preluat-o-noua-echipa-dupa-despartirea-de-fc-brasov-va-conduce-marea-perdanta-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-din-aceasta-vara-19243527
https://liga2.prosport.ro/liga-4/noua-echipa-a-mediasului-ia-startul-din-liga-4-dupa-ce-si-a-cesionat-locul-de-la-interstar-duel-pentru-promovare-intre-fc-inter-si-urmasii-gazului-19243463
https://liga2.prosport.ro/liga-4/pandurii-primita-in-cele-din-urma-in-liga-4-gorj-de-la-duelurile-cu-fiorentina-si-eliminarea-celor-de-la-sporting-braga-echipa-din-targu-jiu-a-ajuns-sa-joace-cu-jupanesti-si-tantareni-19242040