Voinţa Lupac are un nou ”principal”! Clubul din Seria 7 a Ligii 3 a apelat la un antrenor care a luat lecții de la celebrul Cesare Prandelli

Andrei PASCU 03 Oct. 2023, 16:51 Liga 3
Voinţa Lupac are un nou ”principal”! Clubul din Seria 7 a Ligii 3 a apelat la un antrenor care a luat lecții de la celebrul Cesare Prandelli

Voinţa Lupac are un nou antrenor principal! Clubul din Seria 7 a Ligii 3 nu a anunțat nimic în privința schimbării de la nivelul băncii tehnice, chiar dacă este activă pe pagina de Facebook.

Noul ”tehnician” este Gheorghe Mircea Manu, care a condus, deja, și prima partidă, în runda trecută de Liga 3, a 6-a a sezonului regular, 2-1 cu Gilortul Târgu Cărbunești.

Voinţa Lupac a schimbat antrenorul. Noul ”principal”, Mircea Manu

Mircea Manu a activat ani buni în Italia, unde a început cariera de ”principal” la anumite echipe ”under”, dar a și pregătit câteva cluburi din ligile inferioare din ”Peninsulă”. Acum a semnat cu altă formație din Liga 3, conform Radio Reșița, el revenind în România în vara anului trecut, când era prezentat la Progresul Ezeriş.

Manu a absolvit Școala de Antrenori de la Coverciano, unde l-a avut profesor pe celebrul Cesare Prandelli, fostul mare antrenor care l-a pregătit și pe Adrian Mutu, la Fiorentina.

Voinţa Lupac, locul 8 în Seria 7 din Liga 3

Mircea Manu are de reglat o situație grea la Voinţa Lupac, locul 8 în Seria 7 din Liga 3. Echipa acumulase trei puncte până la venirea sa, înregistrând patru eșecuri și o singură victorie și având un golaveraj de numai opt goluri marcate și 13 primite.

În prima etapă cu Mircea Manu pe banca tehnică, Voinţa Lupac a învins-o cu 2-1 pe Gilortul Târgu Cărbunești, pe teren propriu. În runda din weekendul următor, Manu și Voinţa Lupac vor întâlni ACSO Filiaşi (locul 4, 10 puncte), în deplasare.

În acest moment, Voința Lupac are 6 puncte și e pe locul 8 în Seria 7 a Ligii 3.

Meciul cu Gilortul a fost, aşa cum anticipam, un meci destul de greu, chiar foarte greu în anumite perioade ale lui. Am încercat să vin cu un pic de echilibru, am încercat să discut cu băieții – și se pare că am început bine spre foarte bine meciul.

Am pus presiune pe ei, am fost o echipă scurtă ş îngustă, am reușit să deschidem scorul. Apoi s-a văzut un pic, pot spune, lipsa de coeziune între anumite compartimente, doar că până la urmă, cum ați văzut și dvs, am reușit să readucem echilibrul acela şi să dăm golul de 2-1.

Chiar dacă am suferit pe final, am reușit să aducem victoria. Am dat un gol mai mult ca adversarul, exact ceea ce le-am spus eu băieţilor. Este o serie foarte grea, o serie în care sunt multe echipe de valori apropiate, scorurile au început să fie din ce în ce mai strânse. Aici, la Lupac, se pare că lucrurile merg spre bine, se reorganizează conducerea după ultimele întrevederi între noi. Băieții sunt mulțumiți și azi au dat dovadă chiar că își merită banii pe care trebuie să-i primească.

Am semnat cu voința Lupac, sper să duc proiectul acesta până la final – dar, cum am spus, important e să fim uniți, să creăm acel echilibru de care este nevoie.

Etapa viitoare vom juca la Filiaşi, o echipă grea, o echipă care s-a bătut pentru intrarea în Liga a 2-a. Toate meciurile sunt echilibrate, toate echipele sunt cam de aceeași valoare, din punctul meu de vedere, așa că vom merge să jucăm şi să dăm totul pe teren”, a spus Mircea Manu după jocul cu Gilortul Târgu Cărbunești, conform sursei citate anterior.

Foto principal: Radio Reșița

https://liga2.prosport.ro/liga-3/sorin-grindeanu-doza-mare-de-optimism-in-privinta-construirii-unei-noi-arene-la-timisoara-este-un-lucru-de-care-ar-trebui-sa-ne-fie-rusine-tuturor-povestea-momentului-ratat-in-201-19287472

https://liga2.prosport.ro/liga-3/marius-sirbu-nou-antrenor-al-csm-deva-19287429

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fanii-timisoreni-intalnire-cu-premierul-marcel-ciolacu-suntem-singurul-oras-din-tara-fara-infrastructura-sportiva-liderul-druckeria-despre-discutiile-cu-reprezentantii-guvernului-19287238

https://liga2.prosport.ro/special/petru-cadar-o-stea-pe-bolta-fotbalului-brasovean-19287229

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-6-15-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1700-cele-patru-echipe-cu-punctaj-maxim-dupa-primele-cinci-runde-19286919

Andrei PASCU 03 Oct. 2023, 16:51 Liga 3
Pe aceeași temă