”Virușii verzi” se mută din Cluj-Napoca la Jucu! Echipa din Liga 3 Sănătatea Cluj nu își va mai desfășura meciurile de pe teren propriu din următorul sezon în orașul reședință al județului Cluj, ci la circa 25 de kilometri distanță, în comuna Jucu.
Clubul înființat în 1986 a fost nevoit să se mute din Cluj-Napoca, acolo unde a evoluat fie în Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu”, pe stadionul Clujana ori la baza sportivă Someșeni.
Fiind la concurență cu CFR Cluj și ”U” Cluj pentru închirierea bazelor sportive din oraș, iar cum Sănătatea nu are bugetul celor două cluburi, conducerea acestuia din urmă a găsit o altă variantă pentru continuarea activității sportive.
Managerul Marius Semeniuc a explicat decizia de mutare la Jucu. ”Am căutat în oraşul nostru frumos, dar nu am găsit înţelegere. Am impresia că suntem la mijloc între «U» şi CFR, care au bani suficienţi să plătească sumele pe terenurile din Cluj. Noi, neavând fonduri alocate, suntem la mijloc şi nu avem ce să închiriem. Am încercat variante mai apropiate, dar nu am reuşit, iar cei de la Jucu sunt deschişi”, a spus Semeniuc pentru Cluj Sport.
Acesta a mai precizat și că aproape toţi jucătorii din vechiul lot vor continua la echipă, cu excepţia lui Dan Roman, care a lăsat fotbalul pentru o carieră în IT. ”Avem şi câţiva jucători tineri în probe şi asta e foarte important. Că aceşti copii ne caută, asta e de reţinut”, a mai spus Marius Semeniuc.
Jucu a avut ultima dată echipă la nivelul Ligii 3 în sezonul 2016-2017, când a încheiat pe locul 3 în Seria a 5-a, la egalitate chiar cu Sănătatea Cluj, care a terminat pe 4. În vara lui 2017 a decis să se retragă din competiție, în timp ce Sănătatea a continua la acest nivel, iar în ediția recent încheiată prin ”înghețare” din cauza pandemiei, după doar 16 etape desfășurate dintr-un total de 30, a terminat pe locul 11.
Sănătatea Cluj a mai luat o decizie importantă în această vară. Și-a încheiat colaborarea cu Școala de Fotbal Ardealul, după ce aceasta din urmă a început un parteneriat cu CFR Cluj.
”Proiectele noastre nu au mai fost comune pentru lotul de jucători. Şi, în lipsa copiilor de la Ardealul, care ar fi putut promova în liga a treia, nu îşi mai avea rostul colaborarea, care a încetat pe cale amiabilă”, a mai spus managerul Sănătăţii, Marius Semeniuc, pentru sursa citată mai sus.
Sănătatea Cluj a primit doar 73.000 de lei, bani nerambursabili, din partea Consiliului Local Cluj-Napoca. În schimb, către Universitatea Cluj s-a direcționat 2,8 milioane de lei.
Sănătatea Cluj este, constant, o echipă a surprizelor în special în Cupa României. Chiar în ediția trecută a produs marea surpriză și a eliminat în faza 16-imilor chiar deținătoarea trofeului, Viitorul, pe care a învins-o cu 1-0 pe Cluj Arena (foto principal). În trecut a ajuns în faze superioare și a jucat meciuri cu FCSB, Dinamo, ASA Târgu Mureș sau FC Argeș.
Foto: Flaviu Buboi (Mediafax Foto) și Cluj Sport