Viorel Dinu I la ASC Berceni?

20 Dec. 2008, 18:05 Liga 3

Oficialii cluburilor FC Snagov și ASC Berceni poartă o serie de discuții privind transferarea de jucători de la Snagov la Berceni. Printre jucătorii doriți cu insistență de către echipa din liga a treia se află și atacantul Viorel Dinu.

 

“Au fost într-adevăr discuții purtate cu cei din conducerea clubului FC Snagov, pentru achiziționarea jucătorului Viorel Dinu, dar până când acesta nu își clarifică situația la Snagov noi nu îl vom putea aduce la club. Mai multe putem discuta în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.

 

Discuții de acest gen au fost și pentru fundașul stânga, Marian Florea, dar mutarea lui la echipa noastră a căzut datorită oficialilor clubului din Snagov care nu au fost de acord să renunțe la serviciile acestuia. În acest moment, Florea este considerat  un jucător extrem de util de către oficialii din Snagov.”, a declarat Marian Ghenu, primarul comunei Berceni.

 

Articol scris de Andi Sârbu

20 Dec. 2008, 18:05 Liga 3
Pe aceeași temă