Toamnă bogată la CFR Simeria

08 Nov. 2009, 18:22 Liga 3
Toamnă bogată** la CFR Simeria

Neînvinși de șapte etape, „feroviarii” au obținut cea mai
categorică victorie pe teren propriu în acest sezon, a treia
consecutivă în campionat

Indiferent că joacă vineri sau sâmbătă, cu tribuna plină sau pe
jumătate ocupată de spectatori, CFR Simeria câștigă. La fel s-a
întâmplat și în weekend. Contra Muncitorului Reșița, elevii lui
Mirel Biriș au tras pe ei tricourile de rezervă, dar și-au
respectat statutul de gazdă și au luat cu asalt careul lui Manciu.
Găceanu a provocat primele emoții în tabăra adversă după ce, din
careul mic, a trimis mingea pe lângă (minutul 9). L-au imitat
Stroia, din alunecare, și Roiu (’18). Însă, Chelariu a ratat ocazia
meciului, după ce, de la 11, singur cu portarul, a trimis mingea în
bară !!! (’36). Ineficacitatea colegilor săi a fost răzbunată de
golgheterul Daniel Dăscălescu, care a transformat cu siguranță
penalty-ul scos de Vișan, faultat în suprafața de pedeapsă de
Dănăilă (’43). 1-0 la pauză.

Eurogol Dăscălescu

Repriza secundă a fost fără istoric și a fost dominată de CFR
Simeria care, cu ajutorul adversarului, a mai mișcat încă de trei
ori tabela de marcaj.
Cu eurogolul marcat în debutul părții secunde – șut imparabil la
vinclu din colțul careului mare (’60), Dăscălescu a ajuns la cota
10 goluri marcate pentru „feroviari”. Reșițeanul Bobină a pus capul
la lovitura liberă executată de Roiu (’70), iar, abia intrat pe
teren, juniorul Vladia a profitat de o gafă a defensivei oaspete și
a stabilit scorul final (’83). De partea celalaltă, Reșița a muncit
mult, dar fără spor, reușind primul șut pe poartă în ultimul minut
de joc, autor Zgabei.

Articol scris de Sami
Tamaș

08 Nov. 2009, 18:22 Liga 3
Pe aceeași temă