CSM Focșani este una dintre echipele care vor juca în barajul de promovare din Liga 3 în Liga 2, din Seria 2, alături de Metalul Buzău. A terminat pe locul secund play-off-ul, la distanță mare de buzoieni, de 21 de puncte.
CSM Focșani era calificată de etape bune în baraj, astfel că în etapa a 9-a a play-off-ului, ultima, cu Unirea Braniștea, antrenorul Călin Moldovan a menajat mai mulți jucători. Cu toate acestea, focșănenii s-au impus cu 2-0, pe teren propriu.
Kristi Marku (minutul 45+2) și Dragoș Oprea (minutul 60) au punctat în partida CSM Focșani – Unirea Braniștea, iar acum Moldovan pregătește turul semifinalei barajului, cu Bucovina Rădăuți, locul 1 în play-off-ul Seriei 1 din Liga 3. Președintele executiv al secției fotbal din cadrul CSM Focșani, Costel Lazăr, a vorbit despre ce urmează pentru clubul pe care îl reprezintă.
Conducătorul a afirmat că obiectivul este promovarea din Liga 3 în Liga 2, astfel că se gândește că formația din Focșani va reuși să se califice în finala barajului, unde va întâlni, dacă va trece de Bucovina Rădăuți, învingătoarea dublei FC Bacău (locul 2, Seria 1) – Metalul Buzău (locul 1, Seria 2).
”Final de sezon regulat (n.r. – final de play-off) cu obiectiv îndeplinit, conform celor stabilite la începutul campionatului. La ultimul joc stafful tehnic a oferit șansa și a dorit să verifice și să cunoască potențialul unor jucători care au evoluat mai puțin de-a lungul sezonului.
Mă bucură faptul că jocul a fost dominat de echipa noastră, care și-a creat multe situații de a înscrie.
Important de acum este prima dublă manșă de baraj, pe care sper să o depășim pentru a putea juca barajul final pentru promovare.
Sper în recuperarea jucătorilor în timp util și într-o susținere a tuturor autorităților vrâncene și a publicului pentru realizarea promovării în Liga a 2-a, mult dorită de ceva timp.
Hai, CSM FOCȘANI 2007!”, a transmis conducătorul, conform CSM Focșani.
CSM Focșani a început sezonul 2023/ 2024 de Liga 3 cu Octavian Grigore pe banca tehnică, dar în martie, după cum Liga2.ro a scris, acesta și-a depus demisia la câteva zile după ce primarul municipiului, Cristi Misăilă, cerea public plecarea lui Grigore, fiindcă echipa din Focșani suferise al patrulea eșec al sezonului.
La 15 aprilie, CSM Focșani, clasată pe locul 2 în play-off-ul Seriei 2 la acel moment, a comunicat aducerea lui Călin Moldovan, alături de care a disputat ultimele meciuri și alături de care va aborda și confruntările finale de accedere în Liga 2.
CSM Focșani a terminat pe locul 2 în play-off-ul Seriei 2 a Ligii 3, cu 53 de puncte acumulate, însă a finalizat întrecerea la de 21 puncte în spatele liderului Metalul Buzău. În același timp, a avut avans de 13 puncte peste locul 3, Unirea Branilștea, și 15 peste locul 4, Sporting Liești.
Weekendul care tocmai a trecut, în etapa a 9-a a play-off-ului, ultima, CSM Focșani a învins Unirea Braniștea, scor 2-0. În total, în cele nouă partide, a înregistrat trei victorii, două egaluri și patru eșecuri, cu 16 goluri marcate și 11 primite.
Celelalte opt duble din barajul de promovare pentru Liga 2, în afara duelurilor dintre formațiile din Seria 1 și Seria 2, sunt:
B3: SC Popești Leordeni (locul 2, Seria 4) – CS Afumați (locul 1, Seria 3)
B4: Dunărea Călăraşi (locul 2, Seria 3) – CS Dinamo Bucureşti (locul 1, Seria 4)
B5: Vediţa Coloneşti (locul 2, Seria 6) – AFC Câmpulung Muscel (locul 1, Seria 5)
B6: Olimpic Zărneşti (locul 2, Seria 5) – SCM Râmnicu Vâlcea(locul 1, Seria 6)
B7: SSU Politehnica Timișoara (locul 2, Seria 8) – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (locul 1, Seria 7)
B8: ACSO Filiaşi (locul 2, Seria 7) – FC Bihor Oradea (locul 1, Seria 8)
B9: CSM Sighetu Marmaţiei (locul 2, Seria 10) – Gloria Bistriţa Năsăud (locul 1, Seria 9)
B10: Unirea Ungheni (locul 2, Seria 9) – SCM Zalău (locul 1, Seria 10)
Foto: CSM Focșani și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)