Din cea de-a treia încercare, Victoria Traian ajunge în premieră în Liga a 3-a. În 2012 a pierdut la Berca barajul cu Rapid Fetești, în 2015 a pierdut în fața celor de la Panciu, însă în acest an gruparea fotbalistică din Traian și-a văzut visul împlinit: a promovat în cel de-al treilea eșalon al țării. Astfel că, pentru al doilea an consecutiv, campioana Ligii a 4-a a județului Brăila accede în campionatul superior valoric.
După un sezon echilibrat, dominat în prima parte de CS Făurei, a urmat un play-off excelent gestionat de Victoria Traian, iar gruparea coordonată de antrenorul Viorel Ciucașu și-a asigurat locul 1. Cel mai bun antrenor din Liga a 4-a Brăila, Viorel Ciucașu, a știut să-și motiveze jucătorii, și gruparea din Traian a ajuns în premieră în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării.
După 4-0 la Traian, echipa brăileană a controlat cap coadă și meciul retur cu FC 2007 Gârceni, campioana Ligii a 4-a Vaslui, disputat, sâmbăta seară, în nocturnă, pe stadionul Municipal din Vaslui, și s-a impus cu 3-1.
Victoria Traian a irosit o dublă ocazie de gol, în minutul 24, când în aceași fază, Neagu a luftat, iar Leu a șutat peste poartă. În minutul 35, Neagu a recuperat mingea în zona centrală, i-a pasat lui Cristian Ciocan care a șutat cu șpițul, portarul a agățat mingea, dar nu a putut-o opri să intre în poartă și Victoria Traian a avut 1-0 la pauză. În repriza a doua, Ciocan și Neagu au trecut pe lângă majorarea scorului, dar tabela s-a modificat din nou în minutul 75, când Ștefan Veber a marcat pentru 2-0 și soarta calificării în Liga a III-a era deja rezolvată pentru echipa din Traian. În minutul 78, noul intrat, Săbăduș a primit mingea de la Neagu și a dus scorul la 3-0 pentru Victoria Traian. Putea fi chiar 4-0, însă mingea șutată de Neagu a lovit bara porții gazdelor. Cu nou[ minute înainte de finalul partidei, FC 2007 Gârceni a marcat golul de onoare, prin Marian Arhire.
Victoria Traian a câștigat meritat și, cu scorul general de 7-1, accede în Liga a 3-a.
FC 2007 GÂRCENI (VS) – VICTORIA TRAIAN (BR) 1-3 (în tur 0-4)(1-7 la general)
Marian Arhire 81′ / Cristian Ciocan 35′, Ștefan Veber 75′, Antonel Săbăduș 78′
Victoria Traian: Constandache – Martinescu (Leocă 78), Zăgan, Turiac, M. Ion – Leu (Săbăduș 70), Postolea, Pârlițeanu, Neagu (Zaharia 82) – Veber, Ciocan
Stadion: Municipal (Vaslui);
Spectatori: 300;
Arbitru: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe – Covasna);
Asistenți: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe – Covasna) și Andrei Pavel Cojocaru (Brașov);
Observatori: Daniel Burloiu (Galați) și Ion Gabriel Flaviu Pop (Bacău).
Articol scris de Costel FILIP