UTA vrea să dicteze ritmul la Lugoj. Nagy: „Să cântăm noi la pian”

Marius ANGHEL 19 Jun. 2014, 13:20 Stiri

Întreaga tabără arădeană e conectată la ciocnirea de la Lugoj, cu Retezatul Hațeg, iar antrenorul Roland Nagy anunță că meciul e un test important pentru maturizarea tinerilor din echipa sa. Care acum au în spate și reprezentarea numelui „UTA”.

„În acest sezon, am întâlnit două echipe organizate, zic eu, cel puțin la nivelul ligii a treia, mă refer la Gloria și la Pecica. Fotbalul nu trebuie să sperie, e o șansă mare de a începe o mică performanță. Vreau să fim o echipă concentrată, conectată, dar nu supramotivată, nu face bine. Copiii n-au avut posibilitatea jocurilor cu miză, dar sunt convins că la ora jocului se scapă de această presiune. E un joc cum puține am avut în acest an, e jocul anului, dar asta te maturizează, îți dă o încredere mai mare. Mental, fizic vom fi fără probleme conectați la fenomen”, a comentat antrenorul arădean.

Fostul mijlocaș și-a mărturisit dorința de a dicta ritmul meciului: „Mi-aș dori să cântăm noi la pian, să avem jocul în mâna noastră, să contăm în atac, să punem presiune pe echipa adversă, să-i facem să greșească rapid și să profităm”.

Revenind asupra adversarului, originea celor de la Retezatul l-a determinat pe Roli Nagy să-și amintească de începuturile sale fotbalistice. „Când am debutat la seniori, am avut adversare din Valea Jiului. Cred că spiritul a rămas același, de la noi s-ar putea compara, poate, cu Semlac”, a zâmbit tehnicianul.

Iar alb-roșiii știu că n-au voie să-și trateze de sus oponenții, deși există destule atuuri în favoarea lor. „Au trei egaluri și o înfrângere, peste 100 de goluri marcate în campionat. Toată lumea crede că e galop de sănătate, dar au jucători mai mulți cu experiență în eșaloane superioare”, a avertizat team-managerul Radu Anca.

Ascensiuni și așteptări de la lotul alb-roșu: „Să prindă încredere și să nu mai iasă de acolo!”

Radu Anca a confirmat că regula cu prezența obligatorie a juniorilor nu se aplică în meciul de baraj, așa că staff-ul tehnic al Bătrânei Doamne are un plus de libertate în alcătuirea echipei. Roland Nagy și colaboratorii săi își doresc inspirație, mai ales că tot lotul e valid, exceptându-l pe Gheorghiță, dar se speră inclusiv în recuperarea lui. Hlistei a avut și el probleme medicale, însă e în programul echipei de la începutul săptămânii.

„Am văzut echipa din Hațeg, o analizăm în continuare, trebuie să fim pregătiți, orice amănunt e important. Au talie, experiență îmbinată cu tineri flămânzi de performanță, ca la noi”, a observat antrenorul principal al arădenilor.

Nagy, Huțan și Anca mizează în principal pe „greii” Sorin Botiș și Norbi Varga. „Au fost axul central și în campionat, și acum vor trata la fel meciul”, a indicat Roli Nagy, care a remarcat și ultimele ascensiuni din efectivul său: „Raț a revenit bine în echipă pe postul de mijlocaș. Am fost nemulțumit de el în defensivă, dar a muncit mai mult la antrenament. A avut concurență în spate cu Adrian Popa, care s-a adaptat postului, a fost poate cel mai constant jucător, lângă Botiș și Varga. Raț e variantă de mijlocaș dreapta, lângă Copil, Hilstei și chiar Leucuța. În atac, Rus a avut fluctuații, dar a prins cheag, a avut voință, s-a antrenat exemplar, e rodul muncii lui că e în formă bună și că a devenit titular. Pretindem mult mai mult de la mijlocași și atacanți, trebuie să creadă mai mult în potențialul lor. Copil, Hlistei, Nădăban au avut evoluții bune, iar pe Capătă, Leucuța, Pavel și Măgulean i-am rotit, vroiam să prindă un atacant încrederea și să nu mai iasă de acolo”.

Din program a ieșit Claudiu Popa. Mijlocașul de bandă care îi impresiona pe arădeni în meciul direct, pe când juca la Sîntana, a lăsat impresia că nu s-a adaptat în alb-roșu, dar staff-ul utist n-a dorit să facă alte comentarii. „Claudiu Popa nu face parte din program. E hotărârea lui, nu discutăm”, a spus Anca.

Suporterii, în așteptarea victoriei „ce va repune UTA definitiv pe traiectoria către performanță”

Înaintea meciului de baraj, Suporter Cluj UTA s-a mobilizat și a organizat înscrieri pentru deplasarea fanilor la Lugoj. În acest moment susținătorii echipei arădene vor umple patru autocare, însă înscrierile continuă. În prețul deplasării este inclus și un tricou inscripționat cu „UTA 1945”.

„Suntem la doar două zile de cel mai important meci al sezonului: barajul de la Lugoj pentru promovarea în Liga a III-a. Ne bucurăm foarte mult că utiștii au înțeles importanța deosebită a acestui meci, drept dovadă fiind numărul mare al celor înscriși pentru deplasarea organizată cu autocarele. În acest moment avem patru autocare pline de suporteri, acestora urmând să li se adauge alte zeci sau sute de utiști ce vor face deplasarea cu autoturismele personale.
Înscrierile pentru deplasarea cu autocarele continuă până în ziua meciului și îi așteptăm alături de noi la Lugoj pe toți utiștii care vor să fie parte la victoria ce va repune UTA definitiv pe traiectoria către performanța sportivă obținută pe baze solide. Reamintim că înscrierile pentru deplasare se pot face la Old Ladys Pub, Complexul Gemi Sport ori la numerele de telefon 0751-100794 sau 0740-147291. Costul deplasării va fi de 25 lei, în preț fiind inclus și un tricou „UTA 1945″. Pentru o bună organizare a deplasării îi așteptăm pe toți cei înscriși în fața stadionului Francisc Neuman, sâmbătă 21 iunie, la ora 13.30.
 
CU TOȚII LA BARAJ!
Suporter Club UTA”

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 19 Jun. 2014, 13:20 Stiri
Pe aceeași temă