UTA, gata de primul meci din retur. „Întotdeauna e foarte important debutul și avem jucători care înțeleg asta”

Marius ANGHEL 10 Mar. 2015, 17:17 Stiri
UTA, gata de primul meci din retur.**

Zi plină astăzi pentru roș-albi, cărora antrenorul Roli Nagy le-a programat două antrenamente. De miercuri până vineri, utiștii au câte o ședință de pregătire pe zi, iar sâmbătă intră în sfârșit pe teren pentru meci oficial. Pe Motorul sosește Viitorul Craiova, trupă așteptată cu nerăbdare de o tabără arădeană sătulă să joace fără puncte.

„Toți băieții sunt conștienți de importanța debutului de retur. În ultima vreme au purtat discuții mult mai intense cu psihologul Zsolt Balazs, s-au obișnuit unii cu alții. S-a urmărit îmbunătățirea echilibrului și conștientizarea a ceea ce-și dorește fiecare, atât personal, cât și ca și grup. Toți suntem nerăbdători să înceapă!”, a spus team-managerul Codru Grădinariu.

Conducătorul arădenilor a vorbit și despre ce s-a întâmplat în prima rundă din retur, pe care UTA a privit-o de pe margine, la fel ca și adversara ei de sâmbătă. „A trecut o perioada de patru luni care sper că noi am gândit-o foarte bine. Văd că foarte greu intră echipele în ritm, cred că e factor important pentru debutul anevoios. Noi ne concentrăm la noi, să vedem dacă am luat deciziile bune și am mare încredere că așa am făcut. Au fost rezultate surprinzătoare, mai ales că am fost la unul dintre meciuri”, a comentat Grădinariu.

„Întotdeauna e foarte important debutul, avem jucători care înțeleg asta și vor să ducă rezultatul pe care-l așteptăm cu toții atât de mult într-un meci oficial. Îi așteptăm pe toți la meci, vrem și noi să fim aproape de suporterii din Arad și de pretutindeni. Mai ales că în 2015 se împlinesc 70 de ani de UTA, trebuie să muncim enorm pentru a putea fi demni de o astfel de tradiție”, a conchis fostul fotbalist al UTA-ei din anii 90.

UTA Bătrâna Doamnă are un meci mai puțin disputat față de primele două echipe clasate în Seria a IV-a a Ligii 3 și se află la patru puncte în spatele principalei adversare Național Sebiș. În prima rundă a returului, atunci când echipa lui Roland Nagy a stat, Național Sebiș și Nuova Mama Mia Becicherecu Mic au remizat asemănător pe teren propriu, 0-0 cu ACSO Filiași și Știința Turceni.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 10 Mar. 2015, 17:17 Stiri
Pe aceeași temă