Odată cu implicarea totală a lui Rolland Szabo, CS Ineu a schimbat liniile în această vară. Au existat, totuși, câțiva fotbaliști care au continuat în „alb-albastru” și în Liga 3, printre ei aflându-se și Mihai Talpaș. Fotbalistul de 30 ani are cea mai mare continuitate în Țara Zărandului, îmbrăcând de patru ani de zile tricoul echipei.
Practic, „Piti”, așa cum îl alintă colegii, trece drept ineuan, doar că el este din județul Hunedoara, de la Brad. La Aurul și-a făcut junioratul, debutând în eșalonul trei la doar 17 ani. A mai trecut pe la formația dintr-o localitate vecină, Metalul Criscior, iar înainte de a ajunge la Ineu, în 2010, a evoluat pentru o jumătate de sezon pentru Viitorul Tisa Nouă în Liga a 5-a arădeană.
La gruparea zărăndană a evoluat constant doar în eșalonul patru, promovând cu echipa după barajul de la Alba Iulia din vara anului trecut. „Mă bucur de încrederea domnului Sculici, a fost un tur de campionat bun în plan personal. Am jucat în toate meciurile, am fost schimbat doar în meciul cu FC Hunedoara, sper să mi-am adus, atât cât am putut, contribuția la această clasare bunicică la finalul anului. Fiind o echipă nouă, cu mulți jucători tineri, a fost greu la început, dar ne-am închegat și am terminat turul cu 9 puncte din 12 posibile. Eu zic că nu vom retrograda și vom arăta și mai bine la primăvară. Ca joc și ca rezultate”, susține Talpaș.
Acesta se simte bine pe orice post pe banda stângă. „Adrian Abrudean m-a folosit mai mult ca mijlocaș, dar mă descurc și unde evoluez acum, ca fundaș. Important este că este joc, chiar dacă poate am pierdut deja trenul în cariera mea. Mi-ar fi plăcut să evoluez măcar în Liga a 2-a, dar acum nu mai pot da timpul înapoi. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut la Ineu, un club și mai serios de când a fost preluat de domnul Rolland Szabo și care are planuri mari în ceea ce privește tinerii. Sper să ajut și eu cum pot cu experiența mea încă cel puțin un an și jumătate, atât cât mai am contract cu clubul”, a adăugat fotbalistul.
În fine, Mihai Talpaș recunoaște că din retur va trebui să învingă concurența lui Hulbăr pe postul de fundaș stânga, dar consider benefic acest așa-zis „duel” pentru titularizare. „Concurența întotdeauna duce spre progress, cred că vom fi mai puternici pe banda stângă, acolo unde, pe lângă Hulbăr, a mai venit și Filimon. De fapt, jucătorii sosiți de la Gloria ne-au ajutat deja și ne vor mai ajuta și la primăvară”, a încheiat ineuanul.
CS Ineu a încheiat turul pe locul 9 în clasamentul Seriei a IV-a a Ligii 3. Echipa arădeană a acumulat 12 puncte în 12 meciuri, cu 3 mai puțin față de FC Hunedoara, următoarea clasată.
Sursa: Sport Arad