Stoica: „Lupta pentru promovare este deschisă”

Florin ALBOIU 08 Dec. 2010, 16:40 Stiri
Stoica:**

După un început modest de
campionat, oficialii echipei Sportul Vișina au decis demiterea
antrenorului Marian Bâcu. Locul acestuia a fost luat de către
fostul antrenor secund de la Dacia Mioveni, Marius Stoica, însă
nici el nu a reușit să revigoreze echipa într-un timp scurt. În
etapa a zecea, în derby-ul cu FC Caracal, Sportul a înregistrat
prima victorie în mandatul lui Stoica, iar de atunci nu a mai
suferit înfrângerea.

După o primă parte de campionat în
care a înregistrat rezultate modeste, în ultimele cinci etape
Sportul Vișina a reușit să obțină puncte prețioase și să salveze un
tur ce părea compromis. Antrenorul formației din sudul județului,
Marius Stoica, este de părere că echipa este pe un drum bun, iar în
această perioadă se încearcă pe cât posibil întărirea lotului.

„Peste noapte nu poți
să faci minuni. În ultima perioadă, când am avut continuitate,
echipa a reușit un joc bun, iar asta s-a văzut în rezultate. Păcat
că s-a terminat campionatul, pentru că băieții erau într-o creștere
de formă. A fost o muncă foarte mare, iar ceea ce mă bucură este
faptul că băieții au înțeles ceea ce eu le cer. Avem o listă cu
jucătorii pe care ni-i dorim, dar nu sunt certitudine. Nu vor fi
schimbări majore, încercăm să îmbunătățim lotul. Noi încercăm să
construim o echipă puternică, iar lupta pentru promovare eu cred că
este deschisă pentru că diferența de puncte este destul de
mică”
, a declarat Marius Stoica.

Sportul Vișina ocupă locul nouă în
clasamentul seriei, cu 15 puncte acumulate.

Sursa: gazetanoua.ro

Florin ALBOIU 08 Dec. 2010, 16:40 Stiri
Pe aceeași temă