Steaua a cerut oficial la FRF amânarea barajului Academia Rapid – AS Singureni. AMFB a solicitat ca ambele echipe din București să promoveze în Liga 3

Marius ANGHEL 13 Jun. 2018, 21:09 Stiri

Colonelul Florin Talpan a depus miercuri, la FRF, o notificare prin care Steaua solicită amânarea barajului pentru promovarea în Liga 3, în cazul reprezentantelor orașului București și județului Giurgiu, până când se va clarifica echipa care a câștigat Liga 4 din Capitală.

UPDATE La scurt timp după ce Florin Talpan a solicitat amânarea dublei de baraj dintre Rapid și AS Singureni, AMFB a solicitat FRF ca ambele echipe din Capitală să promoveze în Liga 3, conform Gazetei Sporturilor. „Da, e adevărat că domnul Talpan a făcut hârtie către FRF pentru a se reprograma meciurile de baraj. Oricum, noi ne dorim să promoveze direct în Liga a 3-a atât CSA Steaua, cât și Academia Rapid. Chiar am comunicat către FRF că vrem ca ambele să joace în Liga a 3-a. Să fim serioși, fotbalul este pentru spectatori”, a declarat o sursă din cadrul AMFB.


 

Înaintea partidei directe din ultima etapă a play-off-ului, Academia – Steaua 2-0, Talpan a contestat contractele a cinci jucători ai „vișiniilor”, argumentând că asociația pentru care evoluau nu putea să îi angajeze pentru că n-are personalitate juridică.
Comisia de Disciplină a Asociației Municipale de Fotbal București a respins contestația lui Talpan săptămâna trecută, într-o ședință cu scandal, în care Academia a fost reprezentată de trei juriști ai Ligii Profesioniste de Fotbal, în frunte cu Paul Mincu, șeful departamentului de specialitate al LPF. Cu doar două săptămâni mai devreme, Răzvan Burleanu, președintele FRF, modificase regulamentele temporar, special pentru Academia Rapid, astfel încât echipa susținută de Liviu Dragnea (nominalizat de managerul Nicolae Stanciu „patronul clubului”) și Daniel Tudorache (primarul Sectorului 1 să primească dreptul de a juca barajul de promovare în Liga 3, deși nu îndeplinea criteriile juridice.

Joi, 14 iunie, de la ora 18.00, urmează să se judece recursul făcut de Steaua la Comisia de Apel a AMFB.

Indiferent care din cele două părți va pierde mâine, urmează o nouă rundă, de data aceasta la Comisia de Recurs a FRF. Talpan a anunțat că, dacă FRF și AMFB nu respectă legile țării și regulamentele fotbalistice, Steaua se va îndrepta către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Până la soluționarea litigiului, colonelul cere neprogramarea partidei dintre Academie și campioana județului Giurgiu, AS Singureni.

„Steaua a contestat (…) folosirea unor jucători profesioniști care nu aveau dreptul să fie legitimați de către o Asociație fără personalitate juridică și căreia prevederile legale din România nu îi permit încheierea niciunul fel de act juridic.
Mai mult, o Asociație fără personalitate juridică are drept, conform Legii nr. 69/2000, respectiv Legea educației fizice și sportului, să participe doar în competițiile organizate la nivel local.
La nivelul municipiului București, competiție locală înseamnă conform Legii administrației publice legale cel mult nivel de sector”, îi semnalează Talpan lui Burleanu.

Reprezentantul Steaua acuză că trecerea activității de la Academia Rapid pe SC FC R SA, aprobată de AMFB, încalcă prevederile Codului Civil. „AMFB a aprobat într-un Comitet Executiv invalid juridic, conform Extrasului din Registrul Special al Judecătoriei Sectorului 6 (anexa nr. 1) transformarea AS Academia Rapid Asociație fără personalitate juridică în SC FC R SA lucru total interzis conform prevederilor Codului Civil.

În aceste condiții vă aducem la cunoștință că în afară de Regulamentul Sportiv care nu permite omologarea rezultatului unui joc atâta timp cât NU există o decizie definitivă a comisiilor sportive SE ÎNCALCĂ‚ ÎN MOD GRAV prevederile legale din Codul Civil, motiv pentru care CSA Steaua se va adresa autorităților competente ale Statului Român fiind vorba dincolo de orice dubiu de un abuz și de nerespectarea legii, cu consecințe deosebit de grave (…)”, scrie în notificarea depusă de Talpan la FRF.

Există în final și o amenințare explicită cu procese în instanțele civile: „NOTIFICĂ‚M Federația Română de Fotbal că, în cazul în care veți programa jocul de baraj la care să participe AS Academia Rapid, veți încălca în mod abuziv prevederile statutare, regulamentare și legale, vom fi obligați să ne adresăm instituțiilor abilitate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple (…)”.

Marius ANGHEL 13 Jun. 2018, 21:09 Stiri
Pe aceeași temă