Ziua de ieri a fost una specială pentru componenții echipei de liga a treia la fotbal, FC Panciu. După antrenamentul programat după-amiază pe terenul din localitate, fotbaliștii au primit vizita a trei preoți din Panciu, care i-au binecuvântat pe componenții grupării păncene. Preoții au sfințit stadionul, vestiarele și suprafața de joc din localitate tocmai pentru ca toate relele să fie alungate și pentru ca echipa din Panciu să aibă noroc în campionat.
La slujbă au participat toți jucătorii, dar și membrii din conducerea echipei din Panciu. Mâine, formația „dintre vii” va susține un nou meci oficial în fața propriilor suporteri. Gruparea antrenată de Ionică Serea și Dănuț Bolocan va primi replica unei nou promovate, Sporting Suceava, echipă care a avut până acum un parcurs nesperat de bun în campionat. Runda trecută, FC Panciu a câștigat, 2-0 la Rm. Sărat, iar Sporting a terminat la egalitate, 0-0 partida susținută în compania vecinilor de la Rapid CFR Suceava. Întâlnirea dintre FC Panciu și Sporting Suceava este programată mâine, de la ora 15.00 pe Stadionul Orășenesc și va fi arbitrată de Victor Chiriazic, ajutat la cele două linii de Alexandru Midvichi (ambii din Tulcea) și Sorin Brătianu (Brăila). Observator federal este ieșeanul Corneliu Groza.
Articol scris de George DUMITRU