Șoimii Pîncota celebrează 75 de ani de istorie

Mihai Andries 19 Mar. 2013, 16:29 Stiri
Șoimii Pîncota celebrează** 75 de ani de istorie

Gruparea arădeană are două săptămâni libere, provocate de retragerea Jiului și de etapa în care era nevoită să stea, din cauza numărului mic de echipe din serie. Dar vor fi zile pline de fotbal la Pîncota, pentru că 2013 e an aniversar pentru Șoimii, plecați la drum cu un an înaintea celui de-al doi război mondial!

„Sărbătorim 75 de ani de existență a Șoimilor, dar fotbal la Pîncota a fost și înainte, când în orașul de azi ființa echipa Spartak”, a remarcat președintele Pavel Piroș. Într-adevăr, în localitatea renumită în trecut pentru atelierele de pielărie și cojocărie fotbalul a fost prezent la puțin timp după ce se ridicau zorii secolului trecut. Învățătorul Simion Buda, care și-a dedicat viața fotbalului din Pîncota (s-a stins anul trecut), a descoperit că echipa Spartak e atestată documentar în anul 1923, avea culorile alb-verde și juca pe un teren amenajat pe locul actualei piețe din Pîncota. Șoimii s-a constituit în 1938, pe scheletul acelei echipe, iar în palmares sunt cinci titluri de campioană a Aradului. În sezonul 1967-1968 a fost primul, cu Simion Buda sau Iosif Retter (actualul primar) printre fotbaliști. Pîncotanii au avut o perioadă de forță și după Revoluție, terminând primii în campionatele 1991-1992, 1997-1998 și 2011-2012. Între ele se intercalează cel obținut sub titulatura CNM Pîncota, în sezonul 2006-2007.

Sărbătoarea de 75 de ani surprinde echipa Șoimilor la cele mai mari reușite din istorie: participarea în premieră în Liga a III-a (ar mai fi trebuit să joace la nivelul terț după ce au câștigat barajul de promovare în 1998, dar locul a fost cedat Indagrarei), plus un traseu în Cupa României care a însemnat eliminarea lui Poli și UTA, oprit în „16-imi”, în minutul 90, de prim-divizionara Concordia Chiajna…

Din rândurile marilor fotbaliști ai trecutului s-au desprins utiștii Aurel Neamțu și Ilie Moț, dar și Ioan Bacoș, jucător la Rapid și Sportul, toți trei aflați în circuitul echipelor naționale. Ultimul pîncotan remarcat e Dragoș Dragalina, în toamnă aflat pe scena Ligii I, cu Severinul, iar acum proaspăt învingător al UTA-ei cu Mioveniul.

Două meciuri în trei zile

Conducerea Șoimilor a pregătit o serie de manifestări dedicate evenimentului. Începe mâine, la ora 17,00, când la Pîncota sosește echipa maghiară Csanadpalotta FC, la care joacă nu mai puțin de 10 fotbaliști arădeni! Vineri, e timpul pentru un test puternic, în compania celor de la Luceafărul Oradea. „De asemenea, în cursul săptămânii viitoare, după ce stabilim totul împreună cu primarul Iosif Retter, vor avea loc întâlniri cu vechii fotbaliști ai Șoimilor și simpozioane având ca temă cei 75 de ani ai echipei”, a conchis Piroș.

 

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 19 Mar. 2013, 16:29 Stiri
Pe aceeași temă