Pîncota a sărbătorit promovarea în Liga II-a după succesul cu Național Sebiș, așa că ultimul meci al sezonului nu mai are o miză reală. De fapt, Dan Cuedan anunță că va folosi jucătorii care au prins mai rar echipa în acest sezon și asta pentru că: „Vrem să ne edificăm asupra potențialului celor care au jucat mai puțin, cu scopul de a schița lotul pentru sezonul următor. Cred că nu există fotbalist care nu ar dori să continue la Pîncota, în Liga a 2-a, însă concurența va fi mare pentru la anul”.
Antrenorul „șoimilor” a și dat numele unui fotbalist, care, cu siguranță, va intra pe gazon vineri. „Marius Nica va fi portarul nostru. Are 17 ani, s-a antrenat cu noi toată iarna și a apărat în multe meciuri amicale, iar acum e timpul să debuteze în Liga a 3-a. Dar, vor mai juca și alții, rezultatul ne interesează mai puțin în acest meci”, a adăugat Cuedan.
Se pare că Rusu, Maghici, Mitu, toți cu probleme medicale, plus suspendatul Irimia, nici nu vor face deplasarea vineri în „Dealul Florilor”. Pîncotanii nu au pierdut niciun meci în play-off și are 8 puncte în fața Sebișului înainte de ultima rundă a seriei a V-a a Ligii a 3-a.
Sursa: Sport Arad