Sezon încheiat pentru Epure

25 Mar. 2010, 11:50 Stiri
Sezon încheiat** pentru Epure

Sosit la Valea Copcii de la defuncta FC Drobeta, fundașul stânga
Florin Epure s-a accidentat în amicalul susținut săptămâna trecută
la Vânju Mare cu echipa din Liga a IV-a Termo Dr. Tr. Severin și
nu va mai juca în acest retur pentru Minerul Mehedinți.

Doljeanul de 21 de ani a fost ieri la București, iar la controlul
medical a fost diagnosticat cu ruptură de menisc și la ligamentul
colateral stâng și încrucișat. Timp de două săptămâni, Epure va
purta o atela ghipsată, după care va reveni în capitală pentru a
afla daca are nevoie de dublă operație sau dacă intervenția
chirurgicală va implica doar meniscul. „Am fost împins
din spate de un adversar și piciorul mi-a rămas înfipt în gazon,
iar când m-am întors l-am prins sub mine. Am avut din nou ghinion,
dar trebuie să trec peste această situație dificilă. Nu e la fel de
grav ca în cazul lui Florin Costea, însă nu voi mai putea juca în
acest retur. Voi sta cel puțin trei luni. Sper ca la următorul
control să primesc vești mai bune”
, a explicat Florin
Epure, care nu apucase să debuteze oficial la Minerul Mehedinți tot
din cauza unei accidentări, suferite în luna ianuarie, când a fost
testat în Antalya de campioana Unirea Urziceni.

„Am semnat cu Minerul doar pe perioada returului. La
Valea Copcii joacă acum și patru dintre foștii mei coechipieri de
la FC Drobeta (n.r. – Gărgălie, Poenaru, Poiană și Barbu) și sper
să promoveze. Eu nu știu unde voi evolua din sezonul următor, dar
visul meu este să ajung în Liga I”
, a spus
fotbalistul originar din comuna doljeană Sfircea.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

25 Mar. 2010, 11:50 Stiri
Pe aceeași temă