SESO e pe 1! „Mai avem de muncă pentru a promova”

15 Oct. 2010, 22:55 Stiri
SESO e pe 1!**

Partida de azi de la Câmpia Turzii a pus față-n față două echipe
care la debutul sezonului au declarat că țintesc promovarea în liga
secundă.

Echipa gazdă, pregătită de Marius Popescu și Vali Șandru, a început
sezonul nu cu turația la maxim (9 puncte din primele 5 meciuri),
dar a dat semne că se poate bate la promovare după victoria din
etapa precedentă obținută la Tărlungeni.

De cealaltă parte, echipa lui Marin Tudorache, deși întărită cu
patru nume din echipa Lupeniului, nu a putut încă să-și regăsească
cadența. Cisnădienii au încercat să acopere bine suprafața de joc,
pentru a nu da spații prea mare gazdelor. În mare parte au reușit,
numai că pe finalul jocului, presiunea gazdelor a fost tot mai mare
și defensiva echipei lui Marin Tudorache a cedat în minutul 85,
când Victor Moțet a reușit golul de trei puncte.

Victoria coroborată cu eșecul lui FC Maramureș la Bistrița II a
dus-o pe SESO pe prima poziție a clasamentului, iar etapa viitoare
va evolua tot pe teren propriu, în compania celor de la Unirea
Ungheni.

Am fost conștienți că ne așteaptă o partidă grea,
cunoscând faptul că Marin Tudorache este un bun strateg și a
aglomerat bine zona mediană. Am reușit să avem o posesie superioară
și am dominat jocul, ceea ce ne-a dat speranțe să obținem cele trei
puncte. Vom încerca să creștem de la etapă la etapă pentru a ne
putea atinge obiectivul, promovarea
„, a spus Marius
Popescu, antrenorul lui SESO.

De cealaltă parte, Marin Tudorache a spus că o remiză era mai
echitabilă: ,, Știam că ne așteaptă un joc greu, ne-am
pregătit ca să putem obține măcar un punct, dar nu a fost să fie.
Dacă încercam să avem o posesie mai bună și să nu facem greșeala
din finalul jocului, mai mult ca sigur că nu am fi pierdut. Am
întâlnit o echipă care sa arătat preocupată de joc și după părerea
mea dintre echipele cu care am jucat până acum a fost cea mai bună.
Totuși cred că un rezultat de egalitate ar fi fost mai
echitabil

SESO Câmpia Turzii – FC Cisnădie 1-0 (0-0)
Marcator: Victor Moțet (85)
SESO: Curileac – Văscan, R. Tarcea, Mitrea,
Siecoban – Chișu, Grigoroșcuță (cpt), Moțet, Ad. Borza (67 D.
Bucur) – Ad. Fertea, Sântejudean (73 Matiș). Antrenor: Marius
Popescu
FC Cisnădie: V. Gheorghe (cpt) – Prunean, Radu,
Ciolca, Roiu – Hârceagă, N. Câmpean (86 Afrem), Chimir (46 G.
Marin), V. Florea – Săucă (68 Tămășan), Deaconescu. Antrenor: Marin
Tudorache

Articol scris de Ioan
ARION

15 Oct. 2010, 22:55 Stiri
Pe aceeași temă