La prima vedere, AFC Filipeștii de
Pădure pornea ca favorită în dispută de pe teren propriu cu FCM
Alexandria, joc contând pentru etapă a două a returului. Mai mult,
gazdele au deschis scorul foarte repede, într-un moment în care
jucătorii din Teleorman încă se mai credeau la vestiare. De la
primul fluier al centralului bucureștean George Rădulescu nu
trecuseră decât 48 de secunde, iar mijlocașul ofensiv Cristian
Negotei a fructificat centrarea de pe partea dreaptă a lui Mihai
Ene.
Acestea au fost reperele de început
ale partidei și se părea că Filipestiul va câștiga la un scor
liniștitor. Până la urmă nu s-a întâmplat ceea ce se preconiza,
localnicii „transpirând” foarte mult pentru cele trei puncte puse
în joc. În permanență, apărarea prahovenilor a fost hârțuita de
atacantul Dănuț Voicilă, acesta fiind cel mai activ om al
vizitatorilor. Incursiunile sale pe bandă dreaptă a defensivei
celor din Filipești au avut darul de a stârni, mai mereu,
panică.
Între două șaraje ale lui Voicilă,
Nae a avut șansa să „încheie” conturile meciului încă din minutul
23, dar nu a știut să profite de cadoul lui David și a șutat, de la
12 metri, poziție centrală, pe lângă poartă lui Celic! A urmat apoi
cea mai mare șansa de gol a oaspeților din prima repriză, șutul
aceluiași Voicilă, care a întâlnit stâlpul din dreaptă porții lui
Bogdan Rădulescu, după ce l-a depășit ușor pe fundașul dreaptă, Ene
(35).
Repriza secundă a început
asemănător celei dintâi, în sensul că localnicii și-au trecut o
ocazie clară de gol, dar de această data șutul lui V. Micu a fost
„ghicit” de Celic (47). Ca și în primul mitan, nu a fost decât un
simplu foc de paie și gazdele au cedat inițiativă
vizitatorilor.
Însă, Micu, Voicilă și Coman au
avut trei șanse de gol, în doar 60 de secunde (minutul 52). După o
ieșire greșită a lui B. Rădulescu, Valentin Micu a reluat spre
poartă gazdelor, dar mingea s-a oprit în Ene, moment în care
oaspeții au cerut henț și, implicit, lovitură de pedeapsă. A urmat
șutul lui Voicu, de la 30 de metri, respins cu piciorul de
Rădulescu, dar Coman, din suprafața de protecție a portarului, nu a
putut împinge balonul în plasă. Odată depășit acest moment, plus că
Voicila a ieșit accidentat (59), aportul ofensiv al gruparii din
Alexandria a căzut până la limită de avarie.
Între timp, pe teren, a intrat
tatăl – Daniel și fiul – Alexandru Chirița, mezinul având o șansă
clară de gol. L-a ridiculizat pe Voicu și, de la opt metri, lateral
dreapta, a șutat în picioarele lui Celic (73).
AFC FILIPEȘTII DE PĂ‚DURE – FCM
ALEXANDRIA 1-0
Stadion: „Ditesti”, Filipeștii de Pădure.
Spectatori: 150. A marcat: Negotei (secundă 48).
Arbitri: George Rădulescu (București) – Ionuț Dutu
și Ana Măria Gherghita (ambii, din Târgoviște).
Cartonașe galbene: Naescu (59), B. Rădulescu (81),
A. Chirița (82)/Stirbu (55).
Jucătorul meciului: Dănuț Voicilă
AFC FILIPEȘTI: B.
Rădulescu – Ene, Ionescu, Onuț, L. Radu (57 Naescu) – Lungu (57 D.
Chirița), V. Micu (cpt.) – Cantemir (46 A. Chirița), Bociu, Negotei
– Nae (81 I. Chirița). Rezerve neutilizate: Oprea – Brebenel, Cl.
Radu. Antrenor: Dragoș Mihalache.
FCM
ALEXANDRIA: Celic – Stirbu, Cimpeanu, Voicu,
Mihăiță – Lățea, Stancu, Coman (74 Cristea), David (81 Durlea) – C.
Pirjolea (46 Văl. Micu), D. Voicila (cpt) (59 Tintareanu). Rezerve
neutilizate: Mirancea – G. Pirjolea, Luca. Antrenor: Alexandru
Gheorghe.
Sursa: ziarulprahova.ro