Alexandria a smuls un punct din festivalul ratărilor oferit de Aninoasa

Marius ANGHEL 06 Mar. 2017, 11:29 Stiri

FC Aninoasa a terminat nedecis primul joc din returul campionatului, după ce a încheiat cu scorul de 1-1 meciul cu FCM Alexandria, ce a contat pentru etapa a 16-a a Seriei a 3-a a Ligii 3. Elevii lui Cristian Bălașa au avut, la un moment dat, victoria în mână, dar în ultimele 23 de minute ale întâlnirii au scăpat-o printre degete.

Începutul bun de joc al lui Pahonțu et comp. a lăsat impresia că Aninoasa poate obține toată zestrea de puncte cu teleormănenii. După ce Brânceanu a expediat primul șut la poarta lui Bărboiu (3), dâmbovițenii au preluat frâiele partidei. Pentru început Grigorescu (15) și Ene (21) l-au atenționat pe Olteanu, iar apoi Calofir a deschis scorul (25), pe assist-ul lui Ene. La un interval scurt de timp după modificarea tabelei, teleormănenii s-au aflat foarte aproape de a restabili egalitatea, dar Bărboiu a blocat perfect șutul lui Brânceanu (27). În finalul primei reprize, Ene (38) a mai irosit o ocazie pentru echipa dâmbovițeană, iar Brânceanu a tras pe lângă pentru Alexandria.

Prima parte a actului secund a adus în prim-plan o suită de ratări monumentale ale jucătorilor de la Aninoasa. În minutul 50, Roșciugă nu a prins cadrul porții după ce a scăpat singur cu Olteanu, iar șapte minute mai târziu Calofir nu a putut fructifica din careul mic pasa lui Ene. La intrarea în ultima jumătate de oră a întâlnirii, Ene a irosit și el o ocazie imensă pentru Aninoasa, după ce Olteanu a respins miraculos șutul său, trimis din interiorul careului.

După festivalul de ratări oferit de Aninoasa, adversarul a prins curaj și a înclinat repede terenul. În urma unei faze care nu anunța mare lucru, M. Popescu (67) a restabilit egalitatea, printr-un șut expediat în dreapta lui Bărboiu din afara careului. Aninoasa a avut șansa golului izbăvitor și în finalul partidei, dar Maican (77) și Enescu (81) au fost și ei ocoliți de noroc la buturile adverse.

Pentru a face din nou pasul în prima parte a clasamentului din Seria a 3-a, FC Aninoasa este nevoită să obțină toate punctele în deplasarea de la Podari, din runda a doua a returului.

FC ANINOASA – FCM ALEXANDRIA  1-1 (1-0)
T. Calofir 25′ / M. Popescu 67′

Bărboiu – Marina, Neaga, Pahonțu, Diță (Maican 68) – Călinescu, Cernea (D. Enescu 71), Grigorescu, Roșciugă (Ștefan 51) – Ene (Dinu 65), T. Calofir Antrenor: Cristian Bălașa

Olteanu – Sârbu, Floricel, Ciocoteală, O. Gheorghe – Brânceanu (David 54), Mitran, M. Popescu, F. Radu – Descuțu, Jenaru (Barbălată 46)
Antrenor: Romulus Ciobanu

Stadion „Comunal” (Aninoasa); Spectatori: 400; Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Nicușor Marin (Suseni) și Ștefan Dumitrache (Ploiești); Observatori FRF: Silviu Crângașu (Ploiești) și Dumitru Crăciun (București).
Cartonașe galbene: Marina (28)/ Mitran (30), F. Radu (45), M. Popescu (90+3).

Articol și foto de Ionuț Parghel

Marius ANGHEL 06 Mar. 2017, 11:29 Stiri
Pe aceeași temă