Ca și acum două sezoane, cu o victorie în ultima etapă, Lugojul lui Cosmin Petruescu a aruncat-o în afara podiumului pe Național Sebiș, grupare cu pretenții de promovare. Cu acea ocazie, mandatele lui Pavel Cristea, ca președinte și al lui Adrian Abrudean, ca antrenor, ajungeau la final și atribuțiile celor doi au fost luate de Călin Cojocaru.
Acesta încheie cel de-al doilea sezon la gruparea de pe malul Crișului Alb și, din câte se pare, va mai rămâne cel puțin încă un an la Sebiș. Sau cel puțin asta dă de înțeles primarul Sebișului, cu mențiunea s-ar putea să-l agreeze mai mult pe Cojocaru, conducătorul, decât pe Cojocaru, antrenorul. Dar lucrurile urmează a fi clarificate în zilele ce urmează.
„În primul rând, vor urma ceva sancțiuni pentru ultimele două etape, iar conducerea clubului trebuie să-și revizuiască întreaga activitate. Vom renunța la majoritatea sportivilor, iar noul sezon îl vom pregăti încă de săptămâna viitoare, începem reconstrucția echipei. La partea tehnică am observat o răspundere prea mare, s-a ratat – totuși – un obiectiv ce părea viabil. Am primit asigurări ce nu au avut fundament în acte și fapte reale. În ceea ce-l privește pe Călin Cojocaru managerul, conducătorul, acesta și-a făcut treaba. Este de mulți ani în branșă, cunoaște fenomenul, regulamentele. La capitolul câștiguri rămân și investițiile în baza materială și o medie de 500-600 de spectatori în acest sezon. La nivel de Liga 3-a, cred că e o cifră bună”, a menționat Gheorghe Feieș.
Edilul de pe malul Crișului Alb a ținut să-și manifeste dezacordul față de atitudinea patronului celor de la Ighiu, invitat la tribuna oficială a arenei „Crișana” săptămâna trecută. „Dincolo de neajunsurile noastre, am remarcat că unele contracandidate au cam forțat nota cu unele jocuri mai deochiate. Domnul Armand Popescu a fost tratat cu respect la Sebiș acum 7 zile, dar nu s-a sfiit să le dea raportul celor de la Reșița și Deva, ceea ce se întâmpla în meciul Sebiș – Ighiu. L-au auzit cu urechile lor persoane din conducerea orașului. În plus de asta, a dat declarații urâte la adresa clubului și echipei noastre, de parcă noi suntem vinovați că ei au folosit incorect un jucător”, a adăugat Feieș.
Când a venit vorba despre viitor, Feieș a spus doar că: „Sezonul s-a încheiat, am tras o linie și o luăm de la capăt. Acesta e sportul, unii câștigă, alții pierd. Condiții vor fi pentru rezultate mai bune, inclusiv o promovare”, după care a citat dintr-o poezie a lui George Coșbuc: „O luptă-i viața, deci te luptă / Cu dragoste de ea, cu dor (…) Oricare-ar fi sfârșitul luptei / Să stai luptând, căci ești dator”, dar și la o altă zicală celebră: „Capul sus, cine azi plânge în genunchi, mâine va zâmbi în picioare”.
Național Sebiș a încheiat sezonul cu o înfrângere la CSM Lugoj, scor 0-2, și a terminat campionatul pe locul 5 în Seria a 4-a, cu 47 de puncte acumulate în 26 de meciuri, sub Ripensia (55 pct.), CSM Școlar Reșița (54 pct.), CSM Lugoj (51 pct.) și CNS Cetate Deva (49 pct.).
Text și foto: Sport Arad