SCM Pitești a făcut o adevărată demonstrație de forță la Titu. Nicolae Dică le recomandă modestia jucătorilor săi: „Deocamdată nu am realizat nimic”

Marius ANGHEL 24 Oct. 2016, 12:00 Stiri

Fotbaliștii de la SCM Pitești defilează în lupta pentru promovarea în liga a doua și s-au distanțat la 9 puncte de ocupanta locului 2 al Seriei a 3-a, Flacăra Moreni, după doar nouă runde jucate din această ediție de campionat. Echipa pregătită de Nicolae Dică a făcut spectacol în confruntarea de sâmbătă, din deplasare, de la ACS Urban Titu, unde a reușit să se impună cu 5-0.

Partida cu dâmbovițenii a fost dominată de la un capăt la altul de alb-violeți, care, în afară de cele cinci goluri marcate, au mai irosit încă 5-6 ocazii mari de a înscrie. Încă din primele minute, oaspeții s-au instalat la conducerea partidei și au pus în pericol poarta apărată de Popa. După ocaziile lui David și Albu din primele minute, SCM Pitești a deschis scorul prin Tănasă (12), care a trimis în plasă cu un șut puternic din interiorul careului. Două minute mai târziu, argeșenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă care a fost transformată de Grecu (14). Până la pauză, piteșteniii au mai marcat de două ori prin Panait (29) și Albu (38), iar victoria se contura încă de la pauză.

După revenirea de la cabine, oaspeții au mai marcat încă o dată prin Ciprian Tănasă (53), care a realizat dubla. Experimentatul vârf a profitat de o neînțelegere între portarul și un fundaș al gazdelor și a trimis în poarta goală. SCM Pitești și-a mai creat și alte ocazii de gol în cel de-al doilea mitan, însă Popa a fost salvat de bară la șutul juniorului Cătălin Barbu (71), iar Oancea a trimis peste poartă din poziție de unu la unu cu goalkeperul celor de la Titu. Singura ocazie notabilă de gol a gazdelor s-a consemnat în minutul 86, când Ionuț Enache l-a pus la grea încercare pe Udeanu, însă portarul argeșenilor a fost la post și a respins peste poartă.

Dică: „Trebuie să rămânem modești”

La finalul meciului, antrenorul oaspeților, Nicolae Dică s-a declarat mulțumit de scorul final și de evoluția echipei sale: „Am controlat jocul de la început și până la sfârșit. Am reușit să marcăm foarte repede și ne-am făcut meciul mult mai ușor decât ne așteptam. Suntem pe primul loc, avem un avans de puncte față de echipa de pe locul 2, dar, deocamdată, nu am realizat nimic. Trebuie să rămânem modești și să muncim la fel de mult ca și până acum. Trebuie să avem aceași atitudine la meciuri ca să putem să îndeplinim obiectivul. După 9 etape, suntem în grafic, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Astăzi am încercat să protejez jucătorii cu cartonașe și am introdus în teren jucătorii mai tineri la 4-0. Era normal să fiu mulțumit de cum au jucat titularii, dar și cei care au intrat de pe bancă”

Filmul meciului:

min. 2: David trage din interiorul careului, însă portarul gazdelor respinge.
min. 7: Albu șutează din interiorul careului, dar Popa reușește să respingă.
min. 12: 0-1 – Ciprian Tănasă deschide scorul cu un șut în forță din interiorul careului.
min. 14: 0-2 – Șerban este faultat în careu, centralul indică penalti care este transformat de către Grecu.
min. 29: 0-3 – Panait trimite cu capul în plasă în urma unui corner executat de către David.
min. 35: David trimite un lob de la carginea careului, însă balonul trece peste poartă.
min. 38: 0-4 – Albu întoarce un fundaș și șutează la colțul lung din interiorul careului.
min. 53: 0-5 – Portarul gazdelor se încurcă cu un fundaș, Tănase recuperează mingea și înscrie în plasă din fața porții.
min. 61: Oancea trage din interiorul careului peste poartă.
min. 71: Cătălin Barbu șutează în bară de la 17 metri.
min. 86: Ionuț Enache șutează de la 20 metri, însă Udeanu respinge peste poartă.

URBAN TITU – SCM PITEȘTI 0-5
Cip. Tănasă 12′, 53′, I. Șerban 14′ – pen., Panait 29′, M. Albu 38′

Popa – Iancu (G. Ion 20′, Ionică 52′), Vlad, Negulescu, Lupu – R. Enache, Bărcănescu, Ștefan, Stere – I. Enache, Manole (Ghioca 82′)
Antrenor: Gheorghe Becheanu

Udeanu – Anghelina (Negoiță 46′), Cotigă, Deaconescu, Șandru (Șerbănică 58′) – Panait, David, Grecu, Șerban (Oancea 46′) – Tănasă, Albu (Ct. Barbu 40′)
Antrenor: Nicolae Dică

Stadion: Orășenesc (Titu); Spectatori; 500; Arbitru: Liviu Bălăcescu (Târgu Jiu); Asistenți: Ovidiu Dorobanțu (Râmnicu Vâlcea) și Daniel Ilinca (Craiova). Observatori: Petrică Burcea (Giurgiu), Gabriel Oprea (Snagov).

Articol scris de Marius DUINEA (Curierul zilei)
Foto: Ionuț PARGHEL

Marius ANGHEL 24 Oct. 2016, 12:00 Stiri
Pe aceeași temă