Înainte de cantonamentul de iarnă de la Băile Felix, Sănătatea Cluj a venit cu o idee unică. Astfel, patronul „virușilor verzi”, Ioan Ghișa, îi dă șansa unuia dintre susținătorii echipei să meargă în cantonament și să demonstreze că e gata să fie fotbalist profesionist.
Campania a început de luni și ține până vinerea viitoare, premergătoare cantonamentului de iarnă. Fanii trebuie să telefoneze la Radio Impuls și să răspundă la o întrebare, intrând în acest mod în tombola de vinerea viitoare, când un suporter va primi ca premiu o convocare în cantonamentul echipei.
„Vrem să legăm mai mult fanii de noi, orice echipă își dorește asta. Din câte știm, avem cam 5000-7000 de fani și au fost zeci de telefoane date pe zi. Nu există o limită de vârstă, dar cei ce vin vor avea program normal cu echipa, desigur, atât cât vor putea. Ar fi spectaculos să ne alegem cu un fost fotbalist sau cu un cunoscător al fotbalului, în cazul în care cel care vine va demonstra, va rămâne la echipă. Nu e vreo limită de vârstă”, povestește Ghișa.
12 tineri în probe
La momentul actual, Sănătatea are 12 jucători în probe, cu toții între 17 și 21 de ani. Aceștia au timp să își arate calitățile până la începerea cantonamentului, în cele două sau trei meciuri amicale pe care „virușii” le vor susține.
„Cu toții sunt tineri dornici de afirmare. Unii sunt studenți la Cluj veniți din diverse orașe, chiar și din București, băieți care au făcut fotbal și vor să demonstreze. Vor avea șansa să o facă în meciurile pe care le vom avea, primul sămbătă cu Unirea Dej, apoi joi cu Arieșul Turda. S-ar putea să jucăm în 7 februarie cu Alba, dar nu e sigur încă”, spune patronul Sănătății.
Articol scris de Mihai Cinpoeru