Minerul Mehedinți a remizat în etapa a III-a cu pretendenta la promovare Național Sebiș și a coborât pe locul al VI-lea în clasament, cu 4 puncte.
Cei aproximativ 250 de spectatori prezenți vineri după-amiaza în tribunele „Municipalului” severinean au asistat la un meci în care ocaziile clare de gol au fost destul de rare. De altfel, primul șut pe spațiul porții s-a consemnat de-abia în minutul 26, când balonul trimis, din lovitură liberă, de Boboescu a fost reținut de Miron. La scurt timp, antrenorul-jucător al Minerului a fost nevoit să părăsească terenul de joc, accidentat, iar, în lipsa acestuia, Porcescu a preluat inițiativa și putea marca în minutul 40, șutul său, din unghi, fiind respins de portarul arădean cu piciorul.
Anterior, arădeanul Radu l-a pus la încercare pe severineanul de 44 de ani, cu un șut de la 17 metri. În finalul primei reprize, Bozian a încercat să-l surprindă pe Nedelcea, cu un șut-centrare de la 30 de metri, dar veteranul Ligii a III-a a scos balonul de sub transversală.
Porcescu, cel mai periculos jucător
Partea secundă a fost și mai săracă în ocazii de gol, cea mai clară situație aparținându-i tot lui Porcescu, care nu l-a putut învinge pe Miron nici din poziție centrală. În prelungiri, Sulea a primit direct cartonaș roșu, după un fault asupra lui Lupu, iar la ultima fază a meciului, Porcescu a șutat din 15 metri, Miron a respins din nou, balonul a ajuns la Stanciu, însă acesta n-a prins cadrul porții și meciul s-a încheiat 0-0.
„Știam că ne așteaptă un meci greu. Am întâlnit o echipă cu pretenții, stabilă din punct de vedere financiar, care sezonul trecut s-a luptat la promovare. A fost un joc de uzură, la mijlocul terenului, pe care l-am dominat. Puține ocazii, de ambele părți, dar cu puțin noroc puteam să câștigăm. Sper să avem și noi stabilitate din punct de vedere financiar. Deocamdată avem doar speranțe”, a declarat antrenorul-jucător Cristian Boboescu.
200 de lei, primii bani văzuți de jucătorii Minerului
Înaintea meciului cu Sebiș, jucătorii au încasat prima de victorie, de la partida din prima etapă, cu ACSVM Craiova (2-0), în valoare de 200 de lei. Aceștia au fost primii bani văzuți de componenții Minerului de când echipa a promovat, dar conducerea a dat asigurări că se vor da și salariile restante
„Ușor-ușor, lucrurile vor intra în normalitate. Jucătorii au primit prima de joc de la meciul din prima etapă, iar zilele acestea vor primi și primul salariu. Oricum, Minerul nu se va desființa. Au venit primii bani de la Consiliul Județean Mehedinți și de la Întreprinderea Minieră Mehedinți. Nu avem nimic de reproșat nici Primăriei Severin, care ne-a pus, în mod gratuit, stadionul la dispoziție. Am speranța că vom încheia turul pe o poziție bună, iar în iarnă o să avem un buget care să ne permită să întărim lotul și să facem un cantonament. Din lipsa banilor, echipa a ratat pregătirea de vară”, a spus președintele Mihai Topală.
„Important e că nu am pierdut și că am câștigat un punct. Un meci de angajament, în care posesia a fost a noastră”, Mario Porcescu, atacant Minerul
Minerul: Nedelcea – Ilinca, Petrache, Ștefan, Iordache – Drăcea, Stanciu – Lupu, Manda, Boboescu (33 Enea, 81 Merluță) – Porcescu. Antrenor: Cristian Boboescu
Sebiș: Miron – Raț (52 Tătar), Bier, Mardare (69 Moise), Neacșu – Țîrlea (68 Călin), Apostol, Lazea, Bozian – Sulea, Radu. Antrenor: Adrian Abrudan
Arbitri: Răzvan Drăgoi (Timișoara) – Alin Saraol (Deva) și Marius Paval (Simeria).
Stadion „Municipal” (Dr. Tr. Severin), spectatori: 250
Articol și foto de Mircea Oglindoiu