Rapidul vine în formulă completă la Satu Mare!

27 Jun. 2012, 18:06 Stiri
Rapidul vine** în formulă completă la Satu Mare!

FC Olimpia va disputa sâmbătă, de la ora 17.00 un nou amical de lux, de această dată în fața formației de Liga I, Rapid București. După cum s-a anunțat, la Satu Mare vor veni jucătorii primei echipe, inclusiv noile achiziții.
Organizatorii au anunțat că suporterii au acces la stadion începând cu ora 15.00, prețul unui bilet va fi de 5 lei, în preț va fi inclusă o tombolă, în cadrul căreia se vor atribui prin tragere la sorți 10 tricouri și 10 mingi cu semnăturile fotbaliștilor, iar 3 suporteri care for fi aleși tot prin tragere la sorți vor putea merge la vestiare pentru a discuta cu rapidiștii.
Echipa va sosi în Satu Mare în ziua meciului și va pleca imediat după terminarea partidei. Iată și lista jucătorilor rapidiști care vor face deplasarea la Satu Mare:
Coman, Drăghia, Albuț – Ad. Grigore, Burcă, Abrudan, Oros, Wallace, Bozovic, I. Voicu – Milisavljevic, Grigorie, Pavlovic, Herea, N. Grigore, Al. Coman, M. Roman, Felipe Teixeira, Alex Ioniță II, Renan – Ilijoski, Pancu, Surdu, Sburlea, Crețu, Ciolacu
Stafful tehnic îi cuprinde pe Ovidiu Sabău, Marian Rada, Mircea Cojocaru, Aurel Nalați, Dan Didiță, Romeo Popescu, Roger Popovici, Dănuț Perjă, Virgil Dumitru, Sorin Mâinea și Cornel Mateiași. Din delegația oficială nu vor lipsi George Copos și Constantin Zotta.

Pentru cei care nu vor putea ajunge la stadion, partida va fi transmisă în direct pe DigiSport

Articol și foto de Veronica HODAS

27 Jun. 2012, 18:06 Stiri
Pe aceeași temă