Primăria nu se implică la Rapid Cel puțin până la vară

11 Feb. 2010, 10:06 Stiri
Primăria nu se implică la Rapid** Cel puțin până la vară

Primăria Suceava nu este dispusă să se implice în sprijinirea
unei alte echipe de fotbal până când nu se finalizează dosarul FC
Cetatea la Judecătoria Suceava. Cel puțin aceasta este concluzia la
care s-a ajuns după întâlnirea pe care oficialii grupării Rapid au
avut-o ieri cu edilul Sucevei, Ion Lungu. Reprezentanții grupării
care activează în Liga a III-a au fost înștiințați că Primăria nu
poate să se implice deocamdată în sprijinirea financiară a echipei,
ceea ce înseamnă că până la vară, când se vor relua discuțiile,
aceștia vor trebui să se descurce cum pot. Totuși, Ion Lungu le-a
făcut o concesie rapidiștilor, le-a dat voie să folosească gratuit
stadionul Areni, acolo unde fotbaliștii pregătiți de Bogdan
Tudoreanu și Ion Buzoianu se vor muta cu arme și bagaje în zilele
următoare.

Pascal, Șuleru și Bosancu revin la Rapid

Ion Lungu i-a mai asigurat pe oficialii Rapidului că vor avea
prioritate la înregimentarea oricărui fotbalist aflat în acest
moment sub contract cu Cetatea. „Sunt mulți fotbaliști
pe care am vrea să-i luăm la noi, însă nu putem să suportăm din
punct de vedere financiar 10-15 salarii în plus. Urmează să ne mai
gândim la acest aspect. Cert este că într-o primă fază vor reveni
la Rapid jucătorii pe care i-am împrumutat noi la Cetatea, este
vorba de Cătălin Pascal, Gabriel Șuleru și Paul Bosancu, iar pe
lângă ei ne-ar mai interesa un Mircea Negru, Florin Apetri sau Vlad
Stănescu”
, a declarat tehnicianul Bogdan
Tudoreanu.

Articol scris de Gabriel
TODERAȘCU

11 Feb. 2010, 10:06 Stiri
Pe aceeași temă