AS SR Brașov s-a impus și în returul barajului pentru promovarea în Liga a 3-a, scor 2-0, contra campioanei din Covasna, Nemere Ghelința, după ce, în tur, „stegarii” au învins doar cu 1-0.
Meciul promovării
Stadionul Comunal din Ghelința a fost, sâmbătă, sub asediul stegarilor, pentru că peste 200 sute de suporteri au ținut să asiste la meciul promovării.
După 1-0 la Brașov, jucătorii campioanei județului Brașov au câștigat și returul barajului, cu 2-0. Horia Popa a deschis scorul în minutul 17, iar câteva minute mai târziu, mijlocașul brașovean a ratat și un penalty. Alin Damian a majorat scorul în minutul 57, golgheterul „stegarilor” transformând un penalty obținut de Vîrlan și a încheiat conturile cu echipa covăsneană.
Până la final, gazele au forțat golul de onoare, însă fără niciun efect pe tabelă. La final, jucătorii, antrenorii și suporterii au sărbătorit îndelung pe teren promovarea. Sărbătoarea a continuat și la Brașov, unde echipa a fost așteptată la stadion de foarte mulți fani.
Mesajul lui Stîngă
La finalul meciului de la Ghelința, antrenorul Florin Stîngă a spus că în acest moment își dorește doar ca proiectul să continue. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat și că ne-am îndeplinit obiectivul. Îi felicit pe băieți pentru munca pe care au depus-o în acest sezon. Sunt mândru de ei. Au fost 17 meciuri și 17 victorii. Îi mulțumesc lui Simon Maurer pentru că mi-a oferit șansa să antrenez cea mai iubită echipă din Brașov. Dedic această promovare soției și copiilor mei. Îi mulțumesc în mod special lui Vasile Dochița, singurul om din conducere pe care l-am simțit aproape de mine în toată această perioadă. Această promovare este a suporterilor. Îmi doresc să avem liniște, să construiesc în continuare și să îndeplinesc obiectivul pe care îl am, acela de a duce echipa în Liga 2. Vreau să aduc doar jucători brașoveni, lângă acest grup cu care am muncit până acum. Îi rog din tot sufletul pe primarul George Scripcaru, dar și pe președintele CJ, Adrian Veștea, să se alăture acestui proiect. Să vină alături de această formație a suporterilor și să pună umărul la renașterea fotbalului brașovean. Brașovul merită o echipă de fotbal la un nivel superior”, a spus Florin Stîngă.
„Am controlat ambele meciuri ale barajului”
Lucian Petre, directorul tehnic al echipei, cel care alături de Andrei Șanta a construit în vara trecută lotul de jucători, spune că AS SR Brașov a câștigat fără emoții barajul de promovare. „Au fost două manșe de baraj pe care le-am controlat de la un capăt la celălat. Nu s-a pus în nici un moment problema învingătoarei. Când am reușit în vara trecută să închegăm lotul și am adus jucători de valoare, m-am gândit că vom reuși. Singurele probleme au fost la început, când lotul era eterogen. Din iarnă lucrurile au decurs și mai bine și s-a muncit profesionist, cu tot ce trebuie la o echipă de fotbal. Este clar că sunt jucători care vor veni în această vară și ne vom întări pentru Liga 3”, a spus Petre Lucian.
Să vină o nouă promovare!
Căpitanul stegarilor, Andrei Poverlovici, este deja cu gândul la sezonul viitor. „S-a terminat cu bine, ne bucurăm pentru această promovare. Sperăm să continuăm pe același drum și să vină o nouă promovare la finalul sezonului următor. La fel ca în meciurile de campionat și în acest baraj s-a jucat într-o singură direcție. Noi am stat foarte bine defensiv, iar ofensiva a produs golurile de care aveam nevoie. Cel mai important este rezultatul și promovarea”, declara Poverlovici.
Obiectiv îndeplinit
Prezent la meciul de la Ghelința, Vasile Dochița, i-a felicitat pe jucători și antrenori pentru îndeplinirea obiectivului. „Ne-am îndeplinit obiectivul. Știam din iarnă când am primit susținerea firmei lui Simon Maurer și am întărit lotul că nu vom avea probleme și că nimeni nu ne poate sta în cale. Jucătorii merită toate felicitările pentru acestă promovare, iar suporterii au fost la înălțime”, a spus Vasile Dochița, președintele echipei, cel care a fost în tot acest sezon factorul de stabilitate la echipa campioană a Brașovului.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Cătălin IGNAT