Petrovici: „M-am săturat să tot joc în C”

04 Mar. 2010, 12:13 Stiri
Petrovici:** „M-am săturat să tot joc în C

Eroul partidei cu ACS Recaș (2-0), de vinerea trecută, când a
marcat, de la 11 metri, ambele goluri care au urcat Minerul
Mehedinți pe primul loc în clasamentul seriei a V-a, severineanul
Gabriel Petrovici nu mai vrea să rateze promovarea și la finele
actualului campionat. Sosit la echipă în ianuarie 2004, la
jumătatea primului sezon de Divizia C din istoria clubului de la
Valea Copcii, fostul junior de la CSS Dr. Tr. Severin va împlini
duminică 25 de ani și vrea să-și facă un frumos cadou încă de
mâine, în meciul de la Unirea Sânnicolau Mare.

„Sunt bucuros că am marcat două goluri încă din
prima etapă a returului. Mai importantă e victoria, care ne-a dus
pe primul loc, dar dacă nu învingem și la Sânnicolau Mare, am
câștigat degeaba derby-ul cu Recaș. Mi-as dori să înscriu și
vineri, dar nu din 11 metri, ci din lovitură liberă. Duminică
împlinesc 25 de ani și m-am săturat să tot joc în C. Este al
șaptelea sezon consecutiv de Liga a III-a pentru Minerul Mehedinți.
De fiecare dată am terminat campionatul între locurile trei și șase
și toți cred că vor acum mai mult. Eu îmi doresc neapărat să
promovăm și jucăm din toamnă pe stadionul Municipal, nu tot la
Vânju Mare. Sincer, aș vrea să jucăm încă de pe acum la Severin. Ar
veni mult mai mulți spectatori la meciurile noastre și cred că s-ar
speria și adversarii din seria a V-a când ar vedea pe ce stadion
superb trebuie să joace. Pe noi ne-ar avantaja mult și gazonul,
care arată perfect, fiindcă Minerul are o echipă
tehnică”
, a spus Petrovici.

Acesta a mai jucat cu Minerul Mehedinți pe „Municipalul”
severinean în se¬zonul 2006-2007, dar atunci arena era într-un
stadiu avansat de degradare, iar echipa sa a ratat promovarea,
având contracandidate CS Severnav și Minerul Motru.

Acum, Minerul Mehedinți se luptă
pentru promovare cu Pandurii II Tg. Jiu, ACS Recaș, ACU Arad și CFR
Simeria. În cazul în care echipa lui Marin Condescu ar retrograda
la finele sezonului din Liga I, Pandurii II nu ar mai avea drept de
promovare în eșalonul secund.

articol scris de Mircea OGLINDOIU

04 Mar. 2010, 12:13 Stiri
Pe aceeași temă