Panciu a câștigat dintr-un penalty acordat în minutul 95

10 Apr. 2010, 13:44 Stiri

Echipa de fotbal FC Panciu și-a
trecut în cont o nouă victorie în liga a treia de fotbal după ce a
cîștigat în minutul cinci din prelungiri pe terenul formației
Aerostar Bacău. Gruparea antrenată de Sorin Haraga și Dănuț Bolocan
s-a impus cu 2-1 (1-1), pe terenul echipei Aerostar din Bacău, la
capătul unui meci echilibrat, dar și contra celor trei arbitri care
au avut majoritatea deciziilor în favoarea echipei gazdă.

Păncenii au început mai bine
partida iar lovitura liberă expediată de Duțu (4) a trecut peste
poartă. Oaspeții au deschis scorul în minutul 8, cînd atacantul
Cătălin Costin a driblat trei fundași, a centrat în careu, iar
Predoiu a înscris cu o lovitură de cap.

Păncenii au fost aproape de
majorarea scorului prin Costin (23), vole peste poartă, moment în
care arbitrii și-au intrat în „rol”. Organizatorul de competiții a
echipei din Panciu, Raul Cioran a fost trimis în tribune pentru
proteste la deciziile arbitrilor și, pe fondul „presiunii”, gazdele
au egalat.

Arbitrul a inventat o lovitură
liberă, Carp a centrat în careu, iar Dragomir a marcat cu o
lovitură de cap (36). Actul secund a fost la discreția vrîncenilor.
Predoiu a irosit cea mai mare ocazie în minutul 69, dar șutul său a
fost prins în ultimul moment de portarul gazdelor.

Fundașul echipei oaspete, Vasile
Feraru a fost eliminat pentru lovirea unui adversar (89), iar
finalul s-a jucat pe contre. Cîștig de cauză au avut păncenii care
au marcat golul victoriei în al cincilea minut de prelungiri.
Covaci i-a pasat în adîncime lui Costin, care a fost faultat în
careu de portarul Aerostarului. Lovitura de la 11 metri a fost
transformată de același Costin.

Aerostar
Bacău
(antrenor Gogu Munteanu):
Satco – Bălăiță, Dragomir, Burcă (61 Gîndulescu), Radu- Boghian,
Varea, Dumitriu, Carp(79 Banu), Sofronie (87 Dragotă) – Rusu (85
Pavăl).

FC
Panciu
(antrenori Sorin Haraga și Dănuț
Bolocan):
Gordin – M. Ionică, Feraru, Constantinescu, Cl.
Mihai – Chivu(56 Andrieș), R. Stan, Duțu (72 Covaci), Tudor C. (69
Stoian) – Predoiu (84 Ungureanu), Costin.

Articol scris de George
Dumitru

10 Apr. 2010, 13:44 Stiri
Pe aceeași temă