Ovidiu Ciobanu nu mai e antrenorul Rapidului

22 Mar. 2010, 13:54 Stiri
Ovidiu Ciobanu** nu mai e antrenorul Rapidului

Ovidiu Ciobanu a hotărât să
părăsească banca tehnică a Rapidului după doar trei jocuri,
perioadă în care gruparea „ceferistă” nu a reușit să adune nici un
punct. „M-am gândit bine și am ajuns la concluzia că
cel mai bine pentru toată lumea este ca eu să renunț. Am făcut tot
ce a depins de mine ca să fie bine, dar din păcate nu e ieșit așa
cum ne-am dorit. Le doresc succes rapidiștilor pe mai departe și eu
voi rămâne cu sufletul alături de ei”
, a declarat
antrenorul proaspăt demisionar.

După demisia lui Ovidiu Ciobanu,
cei ce se vor ocupa de conducerea tehnică a Rapidului sunt Bogdan
Tudoreanu și Ion Buzoianu, în fapt cuplul de antrenori care s-a
aflat pe banca echipei și în tur.

„Trebuie să uităm ce a
fost până acum și să o luăm de la început. Prin cele înfrângeri
înregistrate în startul returului ne-am complicat serios situația
în clasament și am intrat serios în hora retrogradării. Evoluțiile
din primele trei etape nu ne îndeamnă la optimism în perspectiva
confruntării de sâmbătă, de pe Areni, cu prima clasată, CF Brăila.
Eu sunt însă încrezător în dorința de revanșă a fotbaliștilor mei,
care odată ajunși cu cuțitul la os, vor lupta cu toate forțele
pentru a obține un rezultat mare, benefic atât pentru situația din
clasament cât și pentru moral”
, a precizat Bogdan
Tudoreanu.

Articol scris de Gabriel
Toderașcu

22 Mar. 2010, 13:54 Stiri
Pe aceeași temă